Am preparat de nenumărate ori risotto, nu din snobism de moldovean, ci pentru că m-a încântat ideea de adăuga puțin unt și parmezan în ceea ce, de obște, numim orez fiert cu diverse, ori pilaf. Sintagma “pilaf cu urzici” sau “pilaf de urzici” îmi este de mult cunoscută, deși n-am preparat și nici n-am gustat până mai deunăzi așa ceva. Din varii motive. Unul ar fi că urzicile, după cum le spune și numele, necesită precauții suplimentare atunci când încerci să le culegi/gătești. Asta a fost suficient ca să stau deoparte de toate preparatele culinare care conțin printre ingrediente sus-numitele plante. Plus că aveam o repulsie majoră față de cunoscutul “spanac de urzici” (vă dați seama cum sună?), întâlnit frecvent în zonă.
Avem, care va să zică, 180 g urzici brutto, culese de la marginea șanțului/pădurii, pe care va trebui să le sortăm/curățăm/spălăm. Cum nu vreau să mă tratez chiar acum de reumatism, îmi pun o pereche de mănuși, puțin mai groase decât cele chirurgicale, și purced la treabă. De aici încolo, vorba poetului, restul este istorie…
Integral, aici.
