ROMÂNIA, ÎNCOTRO?

bsn (1)

În episoadele trecute am întreprins o analiză ceva mai sceptică (și care, fără doar și poate a reliefat caracterul unui adept al scepticismului globalizării), cu privire la conjuctura, factorii și strategiile politicii mondiale, una înfășurată în mantia globalizării, în fapt, noua paradigmă a contemporaneietății, un fenomen complex care punctează (sau poate nu), dezvoltarea societății umane…
Și, ca un punct de vedere mult mai ancorat în meandrele concretului, mai rațional, mai obiectiv, privit prin lupa unui istoric și analist militar, vă redau în continuare, un fragment (cu privire la Românica noastră, o țărișoară în plin proces de globalizre, despre care tocmai vorbeam) dintr-un editorial publicat în ,,UNIVERS STRATEGIC – Revistă Universitară Română de Studii de Securitate Nr. 2 (6) / 2011, intitulat ,,Țările, frontierele, securitatea și omul”, semnat de către general de brigadă (r), dr. Gheorghe Văduva:

(…) ,,Din păcate, cele trei componente ale existenţei noastre optimiste – bunăstare, prosperitate, deci progres, şi securitate – sunt foarte departe de a fi realizate.

Economia românească aproape a dispărut, pământul este, în mare parte nemuncit, agricultura distrusă (România, unul dintre marile grânare ale Europei, din toate timpurile, importă azi 70 la sută din produsele alimentare necesare populaţiei), peste şase-şapte milioane de români au părăsit ţara sau lucrează pe unde apucă – mulţi dintre ei, la negru – , salariile scad, atât în instituţiile bugetare,
cât şi în mediul privat, marile platforme industriale de odinioară au dispărut, în sensul că fierul vechi rezultat din ele a fost deja exportat în aceşti ultimi 20 de ani (în portul Constanţa, al patrulea port ca mărime din Europa şi portul cu cea mai mare adâncime dintre toate porturile de la Marea Neagră, mai sunt, la unele dane, doar câteva grămezi de fier vechi, ultimele, care aşteaptă să fie încărcat în
vapoare şi să ajungă la alte combinate decât cele româneşti), industria siderurgică românească a dispărut, construcţiile de maşini de asemenea, industria alimentară nu mai contează, industria textilă a fost strivită… România era o mare putere în industria petrolieră, acum este nimeni…

Din pământul ţării se scoteau, în 1976, an obişnuit, 14 milioane de tone de petrol şi se consumau tot 14, iar petrolul luat din Irak şi din Iran, pentru prestaţiile făcute, era vândut în Europa Occidentală la preţ de dumping. Acum, din acelaşi pământ, se mai scot doar 5 milioane de tone, dar nu pentru România, ci pentru Austria. Guvernele de după 1990, rând pe rând, şi-au luat mâna de pe economie, de pe finanţe, de pe resurse, de pe pământ, de pe gând, de pe oameni şi de pe ţară… Sunt guverne ale nimănui. Guverne făcătoare de legi proaste, neaplicabile, şi de teancuri de ordonanţe care schimbă alte ordonanţe, justifică fraudele din voturile parlamentarilor şi fericesc o ţară care are pământ din pământul lui Dumnezeu…

Sistemul educaţional şi cel de sănătate au fost de atâtea ori reformate, încât, la ora actuală sunt complet pe butuci, educaţia costă cu mult mai mult decât poate suporta bietul om, iar sănătatea şi mai mult, locurile de muncă devin inaccesibile ca Everestul, în timp ce guvernul, parlamentul, preşedinţia şi toate instituţiile lor se ocupă de regionalizare, organizare teritorială, închideri de şcoli şi de spitale, reduceri şi tăieri de pensii şi salarii, darea oamenilor afară şi trimiterea lor unde a
dus mutu’ iapa…

Ce se întâmplă cu ţara aceasta a noastră? Mai este ea, oare, ţara noastră?

Prin ce anume, dacă românii nu mai au aproape nimic din ce aveau? Nu mai au nici bănci, nici unităţi industriale, nici unităţi economice, nici unelte agricole, ci doar câte un petic de pământ (dacă nu cumva l-au vândut între timp), pe care nu pot să-l muncească. N-au cu ce şi n-au nici de ce. Pentru că munca primitivă, cu sapa şi cu calul, nu-i ajută nici să supravieţuiască, nici să-şi trimită copiii la şcoală, nici să facă vreo afacere. Iar cei care au mai rămas prin satele noastre prăfuite şi necăjite
sunt prea bătrâni pentru a mai da cu sapa. Ce se întâmplă şi ce se va întâmpla cu oamenii? Ce se întâmplă cu pământul, cu drumurile, cu casele ţăranilor? Au apărut, desigur, câmpuri de vile – unele adevărate bijuterii, altele opulente, arogante şi lipsite de gust – , dar casele românilor au îmbătrânit, s-au scofâlcit, iar curţile lor au fost inundate de bălării, clanurile de ţigani, care-şi zic acum rromi, ca şi cum numele ţării ar veni de la numele pe care şi-l arogă ei, fac acum legea în unele dintre marile
oraşe, ca să nu mai vorbim de cartierele stăpânite de găştile lor şi ale interlopilor, cerşetorii şi sinucigaşii s-au înmulţit, cimitirele sunt pline de cruci noi, minţile de gânduri negre, ochii de lacrimi…

Nu ne atacă nimeni, deci n-avem nevoie de armată şi, de aceea, aproape am desfiinţat-o, poliţiştii sunt prea numeroşi pentru străzile noastre seci şi pentru satele aproape pustii, chiar dacă numărul infractorilor şi infracţiunilor este în creştere, închisorile sunt pline, şcolile aproape goale…

Care mai este idealul României? Care mai este interesul vital al ţării? Dar interesul ei pivot? Dar interesele ei importante? Dar cele comune, obişnuite, accesibile şi necesare oricăruia dintre noi? Cum formulează oficialii interes vital? Unde, în ce documente, îl formulează? Care mai este crezul nostru? Care mai sunt liderii pe care trebuie să-i urmăm? Desigur, la toate aceste întrebări nu există
răspunsuri care să merite a fi reţinute.

Ţara a fost rasă de pe suprafaţa idealului ei de ţară. Ţara noastră nu mai este a noastră, iar noi nu mai suntem copii ei, soldaţii ei, profesorii şi învăţătorii generaţi de ea, intelectualii ei, muncitorii ei, cetăţenii ei. Suntem robi ai unei Europe care nu ne vrea, suntem populaţie migratoare, prost primită şi prost plătită, căutători de locuri de muncă, spaima foburgurilor de prin Italia, Spania, Franţa şi cine mai ştie de pe unde, cerşetorii Europei… Suntem prost hrăniţi, prost plătiţi, prost instruiţi şi uitaţi de Dumnezeu pe drumurile fără sensuri şi fără repere ale unei vieţi fără speranţă … Ecce homo.

Spun toate acestea, pentru că, în lipsa unor idealuri şi unor repere fundamentale care să jaloneze şi să argumenteze arhitectura de modernizare a ţării, de mobilizare şi optimizare a resurselor ei, a oamenilor şi minţilor lor strălucitoare, totul se prăbuşeşte. Împrumuturile de la FMI sau de la toţi cei care sunt interesaţi să ne îndatoreze pentru o mie de ani nu suplinesc idealul naţional, nu ţin de cald şi de foame, nu rezolvă marile probleme ale naţiunii şi ale oamenilor, ci doar trec naţiunea în sclavie, într-un nou tip de sclavie.

Nu este, desigur, numai situaţia României. Multe ţări se află pe punctul de a falimenta. Dar România nu trebuia să ajungă aici. Are tot ce-i este strict necesar pentru a fi o ţară prosperă, înfloritoare. Îi lipseşte doar capul politic esenţial. I-a lipsit, în toate timpurile, un cap politic genial, dar acum în lipseşte cu desăvârşire un cap politic normal, lucid, de bun simţ. În lipsa unui cap politic demn, inteligent şi cutezător, a unei clase politice

serioase, care să ştie principiile elementare de guvernare şi să fie capabilă să formuleze interesul vital real al naţiunii, corabia românească pluteşte în derivă, rugineşte şi ia apă chiar în sala maşinilor…

Nu conspiraţia tăcerii, interesele marilor grupuri financiare sau de altă natură, agresiunea frontierelor şi reţelelor distrugătoare de ţări, a denigratorilor şi revanşarzilor reprezintă principala ameninţare pentru România, ci incapacitatea clasei politice româneşti de a cunoaşte, înţelege, iubi, proteja şi conduce România.

Singura realizare de mare prestigiu a tuturor guvernelor şi parlamentelor care s-au succedat la conducerea ţării în ultimele două decenii este aceea a formării ruşinii de a fi român, a dispreţului faţă de drapel şi de ţară, a denigrării simbolurilor, a iubirii şi speranţei.

Or, fără aceste izvoare ale inimii, ale minţii şi ale sufletului, omul îşi usucă rădăcinile şi moare undeva, departe de el însuşi şi de ce-i este drag, odată cu frunzele sale care se spulberă în vânturile lumii”.

P.S. Nimic mai adevărat…

Analizați și cele scrise referitoare la starea națiunii române sub ultimii ani ai oblăduirii băsesciene și dați într-un final, un răspuns de român adevărat…

Romulus Dan BUSNEA