SĂ NU-I UITAȚI NICICÂND, PE PĂRINȚII CARE NU MAI SUNT…

Zemanta Related Posts Thumbnail

Vineri, 24 ianuarie a.c., de Ziua Unirii, s-au împlinit 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a celui care a fost iubitul meu tată, medicul Romulus C. Busnea*, doctor în științe medicale, specialist în balneologie, publicist. Dar mai înainte de toate, un om de mare probitate morală și profesională, cu o viață clădită pe principii deprinse dintr-o educație riguroasă și o pregătire pe care nu a încetat să o perfecționeze până în ultimele clipe ale vieții…
Un om apropiat de semenii lui, un om bun, generos, un spirit frumos, un om care a pus mai presus de boala de care suferea, îngrijirea și sănătatea celorlalți. Un model, un exemplu, demn de urmat…
Nu doresc să vorbesc despre ceea ce înseamnă durerea pricinuită de pierderea tatălui meu, întâmplată într-un moment când aveam mai multă nevoie de el ca oricând. De sfaturile lui, de luciditatea și obiectivitatea sa, de tăria sa, de caracterul său puternic…
Durerea fiecărei persoane este diferită și individuală, viața reintră în normal după o perioadă, dar niciodată așa cum a fost…
Căci, durerea se transformă cu timpul, într-o suferință ce ne va apăsa pe suflet toată viața, într-o rană ce nu se va cicatriza niciodată, recuperarea definitivă rămânând de departe, doar un mit…
Și atunci, căutăm să dăm o semnificație acestei pierderi, pentru a schimba oarecum cursul vieții, pentru a-i da un sens. Pentru mine, aceasta a însemnat continuarea unei mari pasiuni a tatălui meu: scrisul…
Acum, în zorii unei noi zile, mă pătrunde o nostagie de nedescris, ce cu greu o pot reproduce…
Fulgii de nea cad nepăsători peste gândurile mele, împovărate de lipsa lui, cel care va rămâne mereu în amintirea mea, mereu în sufletul meu, al familiei mele. Tatăl meu…
Pentru cei care l-au cunoscut mai mult sau mai puțin, câteva rânduri, in memoriam, după nemuritoarele versuri ale regretatului poet, Adrian Păunescu:

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
(,,Repetabila povară” – Adrian Păunescu)

*Dr. Romulus C. Busnea (n. 17.12.1922 Beceni, jud.Buzău – d. 24.01.1994, Slănic-Moldova). Părinţii: Constantin Ştefan Buznea – magistrat şi prim – preşedinte de tribunal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti (promovat prin decret al Ministerului Justiţiei la 31.12.1942) şi Margareta Buznea – învăţătoare; Fraţi (surori): Constantin Buznea – Căpitan grănicer şi Margareta Petrescu (fostă Buznea) – licenţiată în Litere şi Filozofie, căsătorită cu renumitul avocat Dumitru Petrescu, membru al Baroului de Avocaţi Bucureşti, cel care l-a apărat după revoluţia din 1989 în procesul intentat foştilor conducători comunişti, pe Manea Mănescu – fost prim ministru al României (1974 – 1979) şi membru al Academiei Române. Dintr-o eroare de scriere, numele medicului slănicean a fost înscris în buletin cu Busnea în loc de Buznea, cum ar fi fost normal – comuna Buznea există şi astăzi, lângă oraşul Târgu – Frumos (jud. Iaşi), iar familia îşi trage obârşia din vestita familie a boierului Mihail Buznea, localizat pe la 1831 în satul Ciuciulea, raionul Glodeni din Moldova de peste Prut, boier cu suflet şi dare de mână, care construieşte în anul respectiv, din cheltuiala sa şi a cumnatului său Gheorghe Leondari, o biserică în cinstea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, iar soţia acestuia Eugenia Buznea, împreună cu alte doamne au adunat suma de 4.500 lei cu care au cumpărat o Sfântă Evanghelie şi alte obiecte trebuincioase bisericii, care există şi astăzi.
Studii: Şcoala Primară din Mizil (1928 – 1935); Liceul Teoretic ,,Tasse Dumitrescu” din Mizil (1935 – 1939) – bacalaureatul îl susţine la Buzău, fiind clasat al treilea din 58 de candidaţi); Premiant la olimpiadele naţionale de Istorie (1936) şi Limba şi literatura română (1939); Facultatea de Medicină din cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie – I. M. F. Bucureşti (1939 – 1945) – specializarea Medicină şi Chirurgie (Decan, prof. univ. dr. N. Gh. Lupu). Între 1945 – 1946, în timp ce-şi pregătea teza de doctorat la Sanatoriul Satulung (astăzi Săcele – Braşov), se îmbolnăveşte de infiltrat pulmonar. Reuşeşte să-şi definitiveze teza de doctorat pe care o susţine în anul 1947 în cadrul examenului de doctorat şi a probei de liberă practică în specialitatea Medicină generală şi Chirurgie (Diploma nr. 4.615 eliberată de către I. M. F. Bucureşti);
Specializare în balneologie (1957 – 1958) în cadrul I. M. F.Bucureşti; Specializare în balneofizioterapie în perioada 25.01.1960 – 31.12.1960, la I. M. F. Bucureşti;
Căsătorit în anul 1958 cu Rozalia Busnea (asistentă medicală – actualmente pensionară);
Activitate profesională: Medic de circă la Mănărade – jud. Alba (1948 – 1950); Medic de circă la Borsec – jud. Harghita (1950 – 1956); Medic specialist balneolog în staţiunea Borsec (1957 – 1963); Medic specialist balneolog în cadrul Staţiunii Medical Balneare Govora – S. M. B. Govora (1963 – 1965). Din anul 1966, medic şi director medical în cadrul S. M. B. Slănic-Moldova până în anul 1970, iar din 1971 şi până în 1990 când se pensionează, lucrează ca medic principal balneolog.
Autor a peste 50 de lucrări ştiinţifice pe teme de balneologie şi fizioterapie medicală, conferenţiază în ţară şi străinătate: ,,Cercetări balneologice – tratamentul balnear al hepatitelor cronice şi efectele curative ale apelor minerale în bolile digestive – temă susţinută în cadrul Simpozionului de Balneologie de la Eforie Nord (iul. 1960); ,,Tratamentul fizio-balnear la Slănic-Moldova”- Săptămâna Medicală Balcanică – de la Varna – Bulgaria (sept. 1972); ,,Individualitatea fizico-chimică a apelor minerale de la Slănic-Moldova – Sesiune ştiinţifică – Institutul de Balneofizioterapie Bucureşti (febr. 1974); ,,Necesitatea amenajărilor şi captărilor de noi surse de ape minerale pe teritoriul României” – Studiu de caz – „Izvoarele minerale de la Slănic-Moldova” – Congresul Naţional de Balneologie – Bucureşti (apr. 1974). Participă în calitate de invitat special la Simpozionul Ştiinţific Naţional organizat la Slănic-Moldova de către Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă şi Societatea de Ştiinţe Matematice din Republica Socialistă România (R. S. R.) cu tema: ,,Ştiinţa şi Cunoaşterea Universului” (10 oct. 1976) alături de mari personalităţi din domeniul ştiinţei româneşti precum: acad. N. Teodorescu (Bucureşti), prof. dr. E. Niculescu – Mizil (Bucureşti), prof. dr. doc. A. Haimovici (Iaşi), prof. dr. doc. Gheorghe Chiş (Cluj), prof. dr. P. P. Teodorescu (Bucureşti), prof. Liviu Vrabie (Bacău); ,,Balneoclimatologie – Studii şi cercetări” – Congresul Internaţional de Balneologie – Karlovy – Vary (sept. 1984).
Ca director al staţiunii (1966- 1970) se implică împreună cu un colectiv de medici din staţiune şi cu specialişti de la Institutul de Balneologie din Bucureşti, în cercetarea calităţilor terapeutice ale izvoarelor minerale, precum cel de la Ciunget (Dofteana), care o perioadă este îmbuteliat şi transportat în staţiune pentru cura internă a pacienţilor şi cel de la Slănic-Moldova, denumit ,,Sonda 2” – forat în 1974, izvor cu efecte curative deosebite în tratamentul bolilor digestive.
Iată ce spunea dr. Romulus Bunsea la o masă rotundă organizată de redacţia ziarului ,,Steagul Roşu” din Bacău în anul 1976, într-o ediţie specială a revistei ,,Curierul Slănicului”, având ca temă ,,Tratamentul balnear al hepatitelor cronice la Slănic-Moldova:
,,În ultimii şapte ani, am urmărit cu atenţie sporită cazurile de hepatită cronică, afecţiune invalidantă care prezintă în ultimele decenii o frecvenţă mult crescută, determinând – ca urmare – o curbă ascendentă în dinamica invalidităţii, prin această afecţiune. Din totalul bolilor digestive ce duc la invaliditate, se ştie că hepatita cronică cu diversele ei stadii de evoluţie reprezintă circa 45% boala ulceroasă şi sechelele stomacului operat, urmând în această ordine. Tratamentul balnear cu apele de la Slănic-Moldova, constituie după opinia noastră, a medicilor, o verigă importantă în recuperarea acestor bolnavi. În comunicarea prezentată la a XI – a Sesiune Ştiinţifică a Institutului de Balneologie şi Fizioterapie Bucureşti din aprilie 1972, am arătat rezultatele favorabile obţinute prin tratamentul balnear în 350 de cazuri de hepatită cronică, urmărite în colaborare cu ceilalţi medici balneologi, între anii 1969-1972.
Am vizitat mai multe staţiuni de profil din Europa şi pot spune în deplină cunoştinţă de cauză că staţiunea Slănic-Moldova, în afara varietăţii inegalabile a izvoarelor sale minerale, se situează printre puţinele staţiuni din lume care dispun de ape minerale utilizabile în toate stadiile evolutive ale hepatitei cronice. De altfel, o astfel de temă se va dezbate la simpozionul care se va organiza în staţiunea noastră, între 1-3 octombrie, în cadrul festivităţilor prilejuite de aniversarea a 175 de ani de existenţă de la descoperirea primului izvor cu apă minerală de la Slănic-Moldova”.
În anul 1985, iniţiază cu sprijinul colectivului medical al Dispensarului Policlinic Balnear Slănic- Moldova, un proiect înaintat O. J. T. Bacău – de transformare a Pavilionului Central ,,Racoviţă” în hotel turistic internaţional, pentru faptul că locaţia respectivă oferea cele mai bune condiţii de realizare a unui circuit de tratament şi recuperare pentru pacienţi, cu dotări la standarde europene, lucru care din păcate nu şi-a găsit finalizarea, din pricina incompetenţei şi dezinteresului unor cadre din conducerea de atunci a O. J. T. – ului Bacău.
I se acordă mai multe distincţii prin decrete ale Consiliului de Stat al R. S. R. în 1969, 1971 şi 1986, pentru ,,merite deosebite în activitatea medicală.
Pentru sprijinul adus la dezvoltarea artelor marțiale în România, la 20 iulie 1990, Asociația: ,,Amical Karate România”, afiliată Federației Române de Arte Marțiale, îi conferă titlul de membru de onoare împreună cu gradul (onorific) de ,,Centură neagră 1 DAN shodan Karate – Do Shotokan”.
Activitate publicistică: colaborează la diverse revistele medicale, printre care: ,,Sănătatea” – revistă de informare profesională şi ştiinţifică a medicilor, ,,Viaţa Medicală” – revistă de informare profesională şi ştiinţifică a cadrelor medii sanitare, ,,Medicina Internă” – publicații editate de Uniunea Societăţilor de Ştiinţe Medicale din R. S. R.;
În martie 1971, publică în revista ,,Magazin” un amplu documentar, intitulat: ,,Izvoare de `Apă Vie` Slănic-Moldova şi Karlovy – Vary”, care este ulterior preluat de presa de specialitate din occident, drept pentru care, conferenţiază pe această temă, în acelaşi an, la Dresda (Germania), la invitaţia unui institut de tratare a bolilor digestive;
În anul 1981, publică împreună cu Yolanda Nicoară volumul: ,,Mic îndreptar turistic şi medical Slănic-Moldova” (Editura Sport-Turism, București, 1981), prima lucrare mai amplă care include pe lângă coordonatele istorice, geografice şi culturale ale staţiunii, şi pe cele referitoare la factorii de cură, precum şi la tratamentele recomandate şi efectuate în staţiunea Slănic-Moldova;
Cercetător al trecutului istorico-literar din zona Slănic-Sat, Cerdac şi Cireşoaia (localităţi componente ale staţiunii), scrie în anul 1974, o superbă legendă a ţinutului intitulată: ,,Legenda Nemirei” care va apare publicată postum în revista ,,Ateneu” (apr. 2004), în urma descoperirii manuscrisului de către fiul său, publicistul Romulus Dan Busnea, legenda fiind retranscrisă după manuscrisele în original şi publicată cu o prefaţă a reputatului gazetar băcăuan Mihai Buznea.
Referinţe critice selective: Revista ,,Ateneu” aprilie 2004 – ,,Legenda Nemirei – Descoperire de senzaţie: un manuscris ce conţine o capodoperă a eposului românesc este scos la lumină dintr-o colecţie particulară din Slănic-Moldova” – Mihai Buznea; ,,Adevărul literar-artistic” (15 iunie 2004) – rubrica ,,Revista revistelor culturale” cu următorul comentariu al criticului literar şi scriitorului Alex Ştefănescu: ,,Din ultimele numere ale revistei Ateneu (martie, aprilie, mai 2004), pe lângă obişnuitele rubrici susţinute de colaboratori prestigioşi precum: Constantin Călin, Al. Călinescu, C. D. Zeletin, Cristian Teodorescu, n-ar trebui trecute cu vederea documente excepţionale precum Legenda Nemirei capodoperă a eposului popular românesc în versiunea inedită din colecţia particulară a dr. Romulus C. Busnea din Slănic – Moldova.
Varianta inedită publicată în Ateneu, a fost culeasă în urmă cu trei decenii de la bătrânii din Slănic-Sat şi Cerdac, de la medicul folclorist Romulus C. Busnea”;
Posesor al unei impresionante colecţii de vederi din întreaga lume, de cărţi şi faimoase tratate de medicină, medicul Romulus Busnea era pasionat de muzică (deţinea un acordeon marca Weltmeister la care cânta cu uşurinţă canţonete, arii din opere, dar şi romanţe sau cântece de petrecere, acompaniat de soţia sa care avea o voce de soprană). Îi plăceau la fel de mult pictura şi arta fotografică, având în casă chiar un mini-laborator foto, cu instrumente de developat, aparate de mărit, realizând printre altele, peste 500 de fotografii color numai cu staţiunea Slănic-Moldova, o așezare superbă, surprinsă în toate anotimpurile.
Unul dintre cei mai buni prieteni ai familiei medicului Romulus C. Busnea a fost renumitul compozitor, dirijor şi orchestrator de muzică uşoară şi muzică de jazz, Edmond Deda, care după ce a compus melodia de mare succes ,,Of, inimioară” – ce a obţinut locul I la Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară ,,Cerbul de Aur” de la Braşov (1969) – în interpretarea Luminiţei Dobrescu, i-a transmis acestuia partitura melodiei, cu următoarea dedicaţie:
,,Doamnei şi Domnului Dr. Busnea, prietenii noştri dragi, cu cele mai calde sentimente de sinceră prietenie” – Gabriela şi Edmond Deda, Bucureşti.
La doar doi ani, reputatul compozitor îi scria printre altele medicului slănicean, despre prietenia care îi leagă, precum și despre marea dorință a revederii:
,,Cu o întârziere justificată de o stupidă eroare a unei funcționare neatentă de la Oficiul Poștal 12 – care a pus scrisoarea Dvs. într-o căsuță poștală alăturată – am primit abia acum două zile încântătoarele Dvs. epistole. Greșeala a făcut însă ca primirea târzie a scrisorilor să coincidă cu ziua în care împlineam ,,micuța” vârstă de 50 de ani. Vă mărturisesc – alături de soția mea- că scrisoarea dvs. a reușit să fie unul dintre cele mai frumoase daruri și urări primite cu această ocazie: darul unei sincere și calde prietenii care în ciuda distanței și a `ochilor care nu se văd, dar nici nu se uită`, s-a cimentat indestructibil. Ținem să vă mulțumim din tot sufletul pentru cuvintele Dvs. pornite realmente din `inimioară`. Alături de zâmbete false, de felicitări protocolare strecurate printre blesteme și scrâșnete de dinți sau reversări de fiere, epistola dvs., a venit ca un balsam, ca acea picătură fermecată care limpezește apa tulbure, murdară, mocirloasă a răutăților și invidiei unora care se consideră apropiații noștri colegi, prieteni și colaboratori.
Abia așteptăm să ne revedem; anul acesta (n. a. 1971) – lăsând la o parte teatrul, un turneu în R. F. G. (n. a. fosta Republica Federală Germania), altul în Israel etc. la care renunțăm bucuroși, venim să petrecem cel puțin trei săptămâni alături de Dvs.
(…) Considerăm ionizările, apele minerale, magnetodiafluxul, restul tratamentelor, în subsidiar, principalul tratament fiind de fapt plăcerea de a ne petrece concediul alături de dvs. și de familia dvs. (…) Primiți din partea noastră cele mai bune urări de bine și sănătate, o dată cu cele mai sincere sentimente de caldă prietenie și – încă o dată – mii de mulțumiri și pentru frumoasele cuvinte, pentru poezia plină de tâlc (și scrisă cu un real talent), pentru tot.
Cu dragoste și prietenie, Gabriela și Edmond Deda”
București, 27 aprilie 1971
În bogata și susținuta sa corespondență (care ar merita publicată în viitor), mai pot fi întâlnite alături de familia Gabriela și Edmond Deda, și alte personalități precum părintele Constantin Cartas, sau Innamorato Francesco (născut în 1901 la Conversano, domiciliat la Bari – Italia), unul dintre membri marcanți ai Partidului Socialist Italian (în rândurile căruia s-a înscris din anul 1919!) și președinte al Federației Socialiste din Provincia Bari, fost sindicalist și luptător politic antifascist, prieten cu Sandro Pertini, fostul președinte al Italiei în perioada 1978 – 1985.
Există în arhiva tatălui meu, peste 50 de scrisori și la fel de multe vederi pe care le-a primit din Italia, de la dl Innamorato, precum și multe ciorne ale scrisorilor pe care la rându-i le-a expediat socialistului italian, toate redactate în limba italiană (perioada 1970 -1986).
Spre bucuria mea, am găsit traducerea unei epistole adresată tatălui meu de către Innamorato Francesco, probabil un exemplar recuperat ulterior, întrucât la acea vremea, corespondența cu străinătatea era supusă cenzurii. Scrisorile au ajuns aproape toate cu bine și de o parte și de alta, datorită faptului că era vorba despre o persoană de stânga, deși socialismul italian nu a fost și nu este același lucru cu comunismul italian. Dar iată conținutul scrisorii (una dintre primele scrise de-a lungul anilor):
,,Iubite Doctor Romulus Busnea,
Prin prezenta îți aduc la cunoștință că eu și familia mea stăm bine cu sănătatea, ceea ce îți urez și d-tale, soției, fiului și scumpei d-tale mame.
Îndată ce am ajuns la Bari ți-am scris o carte poștală ilustrată. În prezent, având un pic de timp liber, îl dedic tovarășilor cei mai prețuiți și îndrăgiți.
Îți mulțumesc d-tale și gentilei d-tale soții pentru toată amabilitatea de care ați dat dovadă, și, încă mai mult, pentru îngijirea și asistența medicală pe care mi-ați acordat-o, din toate punctele de vedere, ca un adevărat tovarăș. Îți mai mulțumesc pentru a fi fost primit ca în familie.
Aici, în Italia, oriunde mă găsesc, vorbesc întotdeauna despre frumoasa Românie și despre poporul ei care e foarte ospitalier, în particular spun că la Slănic-Moldova, există un prieten de-al meu, doctorul Busnea, care tratează cu aceeași seriozitate și profesionalism toți pacienții, în cazul de față italieni, pe care îi îndrăgește mult.
Scump tovarăș și bun prieten, dacă toți oamenii din România ar fi atât de plini de afecțiune și ospitalieri ca dumneata față de străini, România s-ar îmbogăți numai din turism, fiindcă toți ar poposi cu plăcere într-o țară unde este posibil să te simți ca la tine acasă, așa cum m-am simțit eu în tot timpul vilegiaturii mele la Slănic-Moldova, mulțumită – mai mult decât toate – cordialității doctorului Busnea.
Acestea nu sunt complimente forțate, ci adevărul curat.
Împreună cu familia, îți transmit d-tale și familiei, salutări frățești.
Innamorato Francesco, Corso Benedetto Croce, 99, cod 70.125, Bari, Italia, 8. 11. 1970 (în antet se menționează: Partidul Socialist Italian – Federația Provincială Bari, Piața Umberto, Nr.40, tel. 219 443)
P.S. Două dintre ilustratele trimise de Innamorato Francesco, înfățișează reproducerea afișelor de la congresele Partidului Socialist Italian (cu nr. 39 din 1972 și nr. 43 din 1984), la care a participat militantul socialist.
Medicul Romulus Busnea se stinge din viaţă după o lungă și grea suferinţă, de Ziua Unirii, la 24 ianuarie 1994. (Sursa: Romulus Dan Busnea – ,,Povestea unui colț de rai Slănic-Moldova, Onești, Editura ,,Magic Print”, 2013; Cornel Galben – ,,Personalităţi băcăuane”, Bacău, Ed. ,,Corgal Press”, 2010; arhiva personală; fişă biografică)
ROMULUS DAN BUSNEA