duminică, octombrie 1, 2023

Totul despre cauciucurile de iarnă

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2011 a fost...

Extraordinarele beneficii ale fisticului

Fisticul, un membru al familiei caju, este...

Sarbatoare in familia marelui chirurg comanestean, dr.Ioan Lascar

CoolturaLa trecutSarbatoare in familia marelui chirurg comanestean, dr.Ioan Lascar
- Advertisement -

In prima zi a noului an, prof.dr.Ioan Lascar a implinit 65 de ani, o vartsa a implinirilor atat pe plan profesional dar si familial, iar astazi, 7 ianuarie, isi serbeaza si ziua onomastica.

Sef al Clinicii de Chirurgie Plastica si Microchirurgie Reconstructiva din cadrul Spitalului de Urgenta Floreasca din Bucuresti, (pe care a infiintat-o in 1984, a doua din tara, dupa Spitalul “Agrippa Ionescu”), medicul Ioan Lascar este un maestru al bisturiului, avand la activ peste 40.000 de operatii, unele in premiera mondiala precum cazul Luciei Bunghez din Brasov (cea cu tumoarea gigant de peste 70 de kg!) sau cel al ‘omului pasare” (Ioan Toader din Galati), iar lista de asteptare a celor planificati pentru intreventiile chirurgicale, se intinde pana undeva in jurul anului 2020!

Fiu al unui preot-paroh si al unei invatatoare, dr.Ioan Lascar s-a nascut la Comanesti in ziua de 1 ianuarie a anului 1948. A fost dat de mic la scoala, asa ca, la 16 ani si jumatate a terminat liceul ca sef de promotie (in 1965), iar la 17 ani era deja in primul an la Facultatea de Medicina din Bucuresti (admis dupa sustinerea a nu mai putin de patru probe de concurs, in conditiile in care, pe un loc erau 23 de candidati!) asa cum isi dorise mama sa, cea care l-a indrumat spre aceasta nobila dar enorm de grea meserie, desi initial acesta si-ar fi dorit sa urmeze Facultatea de Fizica Atomica, in urma rezulatelor obtinute ca olimpic national la matematica si fizica.

Insa, dupa cum insusi spunea, nu a regretat nicicand alegerea din urma, rezultanta fiind o cariera de exceptie intr-un domeniul atat de special si de solicitant cum este cel al medicinei. Dupa ce a absolvit cu brio facultatea (1971), a lucrat ca medic de dispensar satesc undeva prin nordul Moldovei, si dupa mai bine de cinci ani de asteptare, a dat examenul de secundariat (asa era planificarea pe atunci, o data la cinci-sase ani), echivalentul rezidentiatului de acum.

S-a casatorit intre timp, sotia sa fiind tot chirurg, in obstetrica-ginecologie la Spitalul “Filantropia” din Capitala si au impreuna un baiat, Bogdan, un talentat si apreciat artist plastic. Din 1976 a fost rezident la Chirurgie Plastica la prof.Agrippa Ionescu, acesta fiind momentul care a marcat inceputul unui drum presarat cu laurii succesului, unul care insa nu a fost lipsit de greutati si mari responsabilitati in luarea deciziilor. Prof.dr.Ioan Lascar efectueaza la clinica de la Floreasca dar si la cea privata, circa 1.200 de operatii pe an, fiind autorul a zeci de procedee chirurgicale in premiera nationala si mondiala, incepand cu felurite replantari si reconstructii, pana la abordarea tehnicilor de rezolvare a problemelor legate de transsexualitate.

Dupa cum declara intr-un interviu acordat revistei “Medica Academica”, dr.Ioan Lascar isi doreste sa realizeze un transplant de mana sau chiar de fata, “iar transplantul unui organ compozit, cum este mâna- piele, grasime, fascii, oase, vase, nervi, maduva osoasa- difera foarte mult, în sensul cresterii exponentiale a pretentiilor, fata de atunci când vorbim de donarea de organe, respectiv ficatul, rinichii, inima- acestea fiind organe interne, aproape monocelulare, cu identitati celulare mai putin diferite, adica mai putin marcate din punctul de vedere al amprentei personale, genetice”, concluzia fiind aceea ca “este mult mai greu sa gasesti o compatibilitate acceptabila pentru un organ compozit, versus un organ intern, pielea reprezentand bariera noastra cu universul; ea este cea care ne particularizeaza strict pe fiecare dintre noi, iar daca tegumentul are peste 30 de gene de identitate, un organ abdominal, de exemplu, are doar câteva gene de identitate”.

Medicul chirurg Ioan Lascar, este cetatean de onoare al orasului Comanesti, iar spitalul din localitate ii poarta cu cinste numele.

PROFESORULUI, DOCTORULUI SI OMULUI DE OMENIE IOAN LASCAR, LA MULTI ANI CU SANATATE SI MULTE REUSITE!

Romulus Dan Busnea

Alte titluri