Bucuria cea adevărată a sărbătoririi Naşterii Domnului nu o poate trăi decât cel care se trezeşte din noaptea întunecată a păcatului neiubirii de oameni şi a indiferenţei faţă de răul din jurul lui, cel care este în stare să ierte, cel care poate să depăşească paradoxul dintre suferinţele unei vieţi trecătoare şi bucuria la care suntem chemaţi cu toţii de sărbătoarea păcii şi a bunăvoirii dintre oameni. Trăim vremuri faţă de care nu mai trebuie să mai adăugăm din răutatea noastră, sunt vremuri care ne cer înţelepciune şi credinţă, sunt vremuri în care, mai mult ca oricând, este nevoie de sărbătoarea spiritului şi a iubirii care să sădească între noi, iar Crăciunul, prin Naşterea Mântuitorului, prin momentele sale de înaltă şi sensibilă trăire spirituală, ne dau din plin această şansă.
Să ne minunăm aşadar, de magia Crăciunului, să ne bucurăm de miracolul dumnezeiesc ce l-a reprezentat Naşterea Domnului nostru Iisus, a cărui lacrimă spală şi acum păcatele întregii omeniri, să nu lăsăm ca gândurile noastre bune să îngheţe într-un ocean de nelinişti şi să preamărim viaţa care ne-a fost dată. Astfel de atitudini ar trebui să ne caracterizeze firile, după cum spunea şi Părintele Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, într-o pastorală la Naşterea Domnului: ,,Aceste atitudini sunt florile dalbe ale naşterii şi renaşterii fiecărui creştin. Vă îndemn cu toată stăruinţa să le ocrotiţi cu dragoste şi să le oferiţi nimic nădăjduind şi la vremea Crăciunului, şi în timpul înmuguririlor palide ale tristeţii, şi pretutindeni şi oricui, şi colindând şi alinând pe cei din preajma noastră”.
Îmi revin acum în minte, îndemnurile regretatului Patriarh al României, Părintele Teoctist, care ne-a apropiat de sublimul cuvânt Dor, definit ca o stare ce exprimă nevoia după celălalt, dorinţa de a petrece timpul împreună cu cel îndrăgit, dorul fiind legat doar de iubirea profundă pentru cineva drag. Dorul, aşa cum ni l-a înfăţişat Părintele Teoctist în spusele şi scrierile sale, apare atunci când iubim şi simţim lipsa celuilalt, iar cine nu-l doreşte pe cel de lângă el, este lipsit de iubirea izvorâtă din bucuria lui Dumnezeu şi treptat, se înstrăinează. Fostul patriarh, ne-a învăţat că înălţimea iubirii şi deci, a dorului, ne-o descoperă bunul Dumnezeu: ,,Cel care lăsând cele nouăzeci şi nouă de oi în munţi, a coborât după oaia cea pierdută, adică după firea omenească, pe care aflând-o în starea de suferinţă şi durere, a luat-o pe umerii Săi, a făcut-o a Lui, adică a readus- o la frumuseţea cea dintâi. Şi aceasta pentru că, cine iubeşte nu sfătuieşte, îndreaptă sau pedepseşte numai, ci ia asupra sa greşelile celui iubit de el. Iubirea este participarea din plin la viaţa celuilalt, o ieşire din noi înşine, jertfă. Ar fi bine dacă toţi am înţelege că sărbătorile la care participăm nu sunt simple comemorări, amintiri ale unor fapte petrecute în trecut, de care facem numai pomenire, ci ele sunt acea întâlnire reală cu Dumnezeu. Aceasta este şi menirea Bisericii: de a ni-L face prezent pe Dumnezeu, aici şi acun, de a ne pune în legătură nemijlocită cu El”.
De multe ori uităm de aceste poveţe, uităm să privim spre icoana lui Hristos, să ne deschidem sufletele, să punem mai presus de orice, credinţa în Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele nostru.
Spectacolul jalnic la care asistăm pe toate palierele vieţii indică o diminuare drastică a impactului de care mesajul creştin se bucura fără rezerve. Învăţăturile creştine ne-au învăţat însă, că Ortodoxia, însăşi dreapta credinţă, este o structură spirituală puternică, deplină prin autenticitatea şi universalitatea sa, este cea care oferă realizarea omului din noi; ne-a făcut să avem încredere deplină în mesajul credinţei şi în Biserică, ne-a arătat marile calităţi pe care un popor cu dragoste de Dumnezeu, trebuie să le aibă: credinţă, iubire, speranță, răbdare, echilibru şi puterea iertării. Într-o altă pastorală închinată Nașterii Domnului, părintele Nicodim, Episcopul Severinului și Sterhaiei, ne îndeamnă spre meditație și reflecție, preamărind iubirea lui Dumnezeu, îndemnându-ne să îndeplinim poruncile iubirii:
,,Iubiţi fii duhovniceşti,
Prin Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ni se descoperă iubirea lui Dumnezeu pentru noi oamenii, şi totodată El ne aduce în suflet dragostea, credinţa şi nădejdea de a trece mai uşor peste încercările pe care le avem în viaţa noastră. Totodată, ni se oferă posibilitatea să-L primim în sufletele noastre, să ne unim cu El, să devenim şi noi fiii lui Dumnezeu, ca să trăim bucuria iubirii Lui.
Sărbătoarea Naşterii Domnului este un moment potrivit pentru a ne face o analiză sufletească, un moment de conştientizare a stării în care ne aflăm şi de a porni către Dumnezeu, asemenea fiului risipitor. Să ne aducem aminte că Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a spus, răspunzând unui învăţător de lege viclean şi ispititor, că toată legea şi prorocii pot fi cuprinse în două porunci: `Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi` (Mc. 12, 30-31). Aceste porunci au caracter de obligativitate şi trebuie împlinite.
În aceste clipe de bucurie prilejuite de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru marea Sa bunătate şi iubire pe care Şi-o manifestă ca un părinte faţă de noi toţi. Se cuvine ca fiecare dintre noi să ne punem întrebarea: răspundem cu iubire şi dragoste la bunătatea pe care ne-a arătat-o Dumnezeu? Nu cumva aşteaptă şi El la fel ca un părinte iubitor să ne exprimăm din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul nostru dragostea noastră pentru purtarea Sa de grijă, pentru pronia divină? Dar cum ne manifestăm iubirea faţă de Dumnezeu?
Iubiţi fii sufleteşti,
Sărbătoarea Crăciunului ne îndeamnă să cugetăm la bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu, la învăţătura adusă de Domnul nostru Iisus Hristos Cel născut smerit în peştera din marginea oraşului Betleem şi să iubim pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul nostru, iar pe aproapele ca pe noi înşine. Să fim cu luare aminte la cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă: `Bucuraţi-vă, desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi` (II Cor. 13, 11).
Cu aceste gânduri şi simţăminte, vă doresc ca Dumnezeu Cel Bun, Milostiv şi Iubitor de oameni să vă învrednicească să petreceţi sfintele sărbători ale Naşterii Domnului, ale Tăierii-împrejur şi ale Bobotezei în deplină bucurie duhovnicească.
Pe tot parcursul anului viitor, 2014, când vom comemora pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, să aveţi parte de sănătate deplină, pace sufletească şi împlinirea bunelor dorinţe pe care le aşteptaţi de la Dumnezeu.
Să trăiţi întru mulţi şi binecuvântaţi ani!
Cu bucurie în suflet şi nădejde de mântuire, vă îmbrăţişează cu dragoste în Hristos şi vă transmite arhiereşti binecuvântări al dumneavoastră părinte duhovnicesc,
† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei”
Fie să putem iubi până la moarte și bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze, fie ca spiritul Crăciunului să sălășluiască în noi, astăzi, mâine, pentru totdeauna!
SĂRBĂTORI FERICITE ȘI LA MULȚI ANI!
