Sarmale explodate

Pe vremea când România încă nu era o democrație stabilă și înfloritoare ca acum, multă lumea făcea foamea. Nu făcea foamea ca acum, când găsești de-ale gurii în toate supermarketurile, însă nu toată lumea dispune de banii necesari, ci făcea foamea ca atunci, când toată lumea dispunea de banii necesari, însă Alimentarele erau pustii sau împodobite cu borcane de mazăre, cutii de “creveți” vietnamezi și ceva conserve de pește oceanic în sos tomat. Și atunci, ca și acum, toți eram egali. Și atunci, ca și acum însă, unii erau/sunt mai egali decât alții.

În acele vremi, ca și acum, aveam doi copii. Mici și uneori mofturoși la mâncare. Sau, mai degrabă, selectivi. Le plăceau sarmalele, fie că erau în foi de varză ori în foi de viță, fie că erau umplute cu carne adevărată ori cu parizer tocat. Proteină să fie. Cu fibrele însă nu se prea împăcau, așa că sarmalele, înainte de a fi devorate, erau atent dezbrăcate de învelișul vegetal. Aceeași soartă o aveau și ardeii umpluți.

_104

Împotriva acestui comportament discriminator trebuia găsit un antidot. Prima soluție aflată la îndemână a fost varza a la Cluj. Cum preparatul respectiv era alcătuit din straturi succesive de carne tocată, varză, orez (nu neapărat în această ordine), “selecționerii” au descoperit rapid breșa de securitate prin intermediul căreia se putea îndepărta fără prea mare dificultate stratul de varză de celelalte straturi. Atunci consoarta a trecut la soluția finală, sarmalele explodate: un fel de varză a la Cluj în care însă ingredientele de bază (carne tocată, varză tocată, orez) nu mai erau dispuse în straturi suprapuse ci amestecate de-a valma, astfel încât extragerea bucăților mici de Brassica oleracea muratus sau crudusdevenise practic imposibila cu tehnica disponibilă la vremea respectivă.

_108

Continuarea, AICI.