Primesc din ce în ce mai des veşti bune dinspre noi. Poate am început eu să învăţ să ascult sau poate pur şi simplu ceva bun ni se întîmplă şi, chiar fără să ştim neapărat unii de alţii, am început tot mai mulţi să spunem “nu” cînd la televizor, în spaţiul public real sau virtual ni se arată chipuri hidoase ale umanităţii noastre. Nu, nu sîntem noi cei pe care ni-i arătaţi în emisiunile de divertisment, în talk-show-urile politice, în tabloide, în cluburi, nu, nu noi cerem mizeria pe care ne-o oferiţi la televizor, şi în presa de scandal, cel puţin, noi avem alte aşteptări şi altă imagine despre lume.
Zilele trecute o tînără mamă pe care am întîlnit-o pentru prima dată mi-a spus că ar dori să-şi dea fetiţa în vîrstă de opt ani la nişte cursuri unde ar putea să înveţe bunele maniere în societate, să înveţe cum să aibă o ţinută elegantă în mers, şi m-a întrebat dacă ştiu să existe aşa ceva în Bacău.
M-am uitat zîmbind la ea şi i-am mărturisit că întrebarea ei mă încîntă şi mă surprinde în acelaşi timp, în cunoscutul context social românesc invadat de vulgaritate. Continuare
