Înainte de Revoluția Franceză, clasa muncitoare purta pantaloni lungi, iar aristocrația purta un timp de pantaloni scurți numiți „culottes”. Acest termen a avut două evoluții: pe de o parte partizanii Revoluției s-u numit „sans-culottes” iar, pe de alta parte, în timp, din „culottes” s-a ajuns la „chiloți”.
După Revoluție, toate clasele au început să poarte pantaloni. Mentalitatea de atunci era că pantalonii scurți erau doar pentru băieți tineri. Bebelușii purtau rochii albe lungi, care se scurtau pe măsură ce creșteau. La mijlocul copilăriei au trecut la pantaloni scurți și, în sfârșit, în adolescență, la pantaloni lungi. Această progresie – care evoluează din feminitate, către bărbăție – a sugerat că un bărbat adult era, în esență, definit „cineva care poartă pantaloni lungi”.
Pantalonii scurți datorează o mare parte din celebritate armatei. Probabil cel mai vechi exemplu (1880) de pantaloni scurți moderni este uniforma soldaților Gurkha ai armatei nepaleze. Compania Britanică a Indiilor de Est a învins soldații Gurkha în Războiul Anglo-Nepalez, dar tratatul de pace prevedea că Marea Britanie putea angaja soldați Ghurka pentru a lupta alături de britanici în viitoarele bătălii.
În timpul primului război mondial, Marea Britanie și-a înființat sediul central nord-american în Bermuda.
Pe insulă exista o singură ceainărie și, datorită soldaților britanici, afacerile au înflorit. Căldura verii și vasele de ceai aburinde au făcut ca temperatura din interiorul micului magazin de ceai să fie adesea insuportabilă.
Proprietarul, nevrând să cheltuiască bani pentru uniforme noi pentru personalul său, a luat niște pantalonii kaki și i-a tăiat chiar deasupra genunchiului. Contraamiralul Mason Berridge, care își lua ceaiul în acest mic magazin, a adoptat stilul pentru colegii săi ofițeri și i-a numit „Bermuda Shorts”. Marina britanică a fondat cluburile de iahturi în Hamilton și St. George, în curând ofițerii armatei britanice care serveau în altă parte au început să adopte versiunea de vară a uniformei militare kaki. În scurt timp, s-a decis ca uniforma standard pentru toți soldații britanici care serveau la tropice să fie pantalonii scurți kaki.
Locuitorii din Bermuda au început să observe ofițerii britanici și croitorii au început să copieze și să modifice stilul militar pentru uz civil. Prin anii 1920, bermudele devenisera ținuta de afaceri standard a bărbaților de pe insulă. La acea vreme, Bermuda era o destinație foarte populară pentru navele cu aburi, iar turiștii care soseau pentru vacanța de iarnă au contribuit la răspândirea stilului în Statele Unite și în alte părți ale lumii.
Nicio țară nu influențează mai mult uniformele școlare purtate de copiii din întreaga lume decât Anglia. Inițial, uniformele au fost adoptate de instituțiile de caritate pentru a identifica copiii care beneficiază de ajutor. Abia mai târziu, școlile private exclusive au adoptat uniformele, cu scopul disciplinării și uniformității, dar, în mod paradoxal, uniformele au servit la identificarea elevilor din școlile prestigioase. Cu puține excepții, era vorba de pantaloni scurți din flanel gri, pe baza uniformei scurte de pantaloni purtate de armata britanică în zonele tropicale.
Stilul a fost preluat și de Boy Scouts, al cărui fondator, Lord Baden Powell, era general maior în armata britanică. Pe măsură ce acești copii de școală au crescut și au început să devină adulți, pantalonii scurți au devenit to mai acceptați în societate, mai întâi, pentru activități în aer liber, precum drumeții și golf sau tenis. În 1932, când jucătorul de tenis Bunny Austin a apărut la Campionatele Naționale ale SUA din Forrest Hills, Long Island, purta pantaloni scurți bărbați de flanelă în locul pantalonilor albi standard.
După al doilea război mondial, societatea occidentală a început să renunțe la conformism. În anii 1950, în America suburbană, pantalonii scurți tip Bermuda erau considerați esențiali. Astăzi, Hollywood-ul și atletismul influențează foarte mult stilul. Nu știu, ați prefera-o pe Megan Fox în pantaloni negri damă sau în blugii scurți din Transformers?
