Atenție: urmează un articol lung și neterminat
M-am născut și am crescut în Ardeal. Datorită diversității etnice, unii l-au comparat cu Elveția. Ardealul avea (și are) “cantoane” în care predomină românii, maghiarii, secuii, sașii, șvabii și sârbii (sau cel puțin avea, la un moment dat). Despre “cine-a fost primu-n-Ardeal” s-a scris o grămadă. Toți aveau dreptate. Fiecare dreptatea lui, evident. Trăind mult timp departe de locurile natale, am avut prilejul să constat că percepția asupra Ardealului este mult diferită funcție de zona în care te afli. Regățenii zic una, ardelenii zic cu totul alta. Iar politicienii zic după cum bate vântul. The wind of change.
De mic copil, am învățat și românește, și săsește, și (umpic) de ungurește. Mai mare fiind, am uitat săseasca și ungureasca în favoarea mai frecventabilelor englezească, franțuzească și nemțească literară.
Ca nativ ardelean cunosc bine Valea Hârtibaciului și Țara Făgărașului. Ca turist “moldovean” văzut-am Clujul, Brașovul, Sibiul, Timișoara (chit că asta-i în Banat), și câteva zone din Ținutul Secuiesc. Nu-l pun între ghilimele, precum “așa-zisa Republică Transnistreană”, întrucât acest ținut chiar există. Cu, sau fără voia noastră, a românilor verzi. Anul trecut am vizitat zona Tușnadului și a Sovatei. Multă vreme m-am perindat pe la Miercurea-Ciuc. Anul ăsta m-am orientat spre zona Odorheiului Secuiesc, sau Székelyudvarhely, cum se cheamă în limba locului.
Articolul integral (așa neterminat cum e), îl găsiți aici.
