Avand in vedere reusita editiilor anterioare cat si interesul tot mai crescut acordat cresterii calitatii actului medical, permanentei perfectionari si instruiri in noile tehnologii medicale, conducerea Spitalului Moinesti a anuntat ca in perioada 27-29 iunie a.c., la Moinesti si Slanic-Moldova, se va desfasura cea de-a VIII-a editie a traditionalei manifestari medicale „Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti”.
Evenimentul din acest an, la care sunt asteptati sa participe peste 200 de cadre medicale, profesori si personalitati ale vietii medicale din tara si din strainatate, este organizat sub inaltul patronaj al Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr.T.Popa” din Iasi, Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, Societatii Romane de Chirurgie. Cu aceasta ocazie, vor fi prezentate si dezbatute diverse aspecte de ordin practic ale cercetarilor medicale actuale si vor fi efectuate o serie de interventii chirurgicale ce vor putea fi urmarite in direct si alternativ printr-un inovativ si performant sistem de transmisie video.
„In activitatea medicala, factorul primordial al performantelor si unul dintre elementele cheie ale profesionalismului medical îl reprezinta calitatea serviciilor prestate. Tocmai de aceea, acest simpozion va fi dedicat exclusiv aspectelor practice, aplicative si metodologice ale medicinei, reunind practicieni de mare valoare din specialitatile medico-chirurgicale atât din tara cât si din strainatate.
Ne propunem asadar, sa oferim tuturor invitatilor oportunitatea de a-si prezenta activitatea în diferitele specialitati medicale, raportata la metodele, protocoalele si tehnologiile folosite precum si la diseminarea si promovarea rezultatelor obtinute în domeniu, iar în acelasi timp de a ne oferi feedback-uri în ceea ce priveste calitatea serviciilor medicale si a metodologiei folosite în cadrul spitalului nostru. Pe aceasta coordonata mentionam ca activitatile simpozionului vor fi axate pe lansarea unor sesiuni de lucrari stiintifice, pe abordarea unor studii de caz si realizarea unor demonstratii operatorii.
Vom fi onorati de prezenta celor care vor raspunde invitatiei noastre, fapt care va oferi posibilitatea participantilor de a fi permanent la curent cu cele mai noi realizari in domeniul medical si de a mentine contactul între specialisti-medici de renume din Romania si din intreaga lume”, a declarat Dr. Adrian Cotirlet, managerul SMU Moinesti.
„Dorim ca aceasta reuniune medicala sa se ridice la înaltimea asteptarilor dumneavoastra, motiv pentru care va invitam pe aceasta cale sa ne fiti alaturi si in acest an. Va asteptam cu drag!”, a mai spus in numele comitetului de organizare, Dr. Adrian Cotîrlet.
Romulus Dan Busnea