Este important să intervenim, dar esențial să prevenim. Acesta este mesajul pe care dorim să îl transmitem atât cetățenilor, cât și autorităților publice, cu rol în managementul situațiilor de urgență.
În această săptămână, a fost organizată o sesiune de pregătire a cadrelor tehnice de la nivelul ocoalelor silvice din administrarea Direcției Silvice Bacău.
Având în vedere creșterea semnificativă a incendiilor produse la vegetația uscată și miriști, colegii noștri din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și Inspecției de Prevenire au prezentat aspecte privind organizarea apărării împotriva incendiilor la nivelul ocoalelor silvice, intervenția pentru stingerea incendiilor la fondurile forestiere, precum și măsurile de prevenire pentru reducerea incendiilor de vegetație uscată și fond forestier.
Reiterăm faptul că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti.
Solicităm cetățenilor să manifeste prudență în această perioadă și să respecte interdicțiile privind utilizarea focului deschis!