Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au desfăşurat în această perioadă acţiuni de informare a elevilor cu privire la măsurile cu caracter preventiv ce trebuie adoptate în perioada Sărbătorilor de iarnă.
Sărbătorile de iarnă, prin specificul lor, implică deplasarea copiilor la săniuş, petrecerea unei perioade de timp mai mari fără supraveghere și circulaţie intensă pe drumurile publice. Toate acestea pot genera evenimente neplăcute.
Pentru că această perioadă aduce pentru cei mici o mulțime de bucurii, iar dintre acestea mersul cu colindul în perioada Crăciunului și a Anului Nou, este una dintre cele mai așteptate, poliţiştii le-au atras atenţia cu privire la riscul victimizării lor şi le-au adresat câteva recomandări pentru creşterea siguranţei lor atunci când se afla la colindat.
În itinerariile de patrulare a efectivelor de poliție rutieră vor fi incluse zonele frecventate de copii, adiacente drumurilor publice.
De asemenea, părinților le transmitem recomandarea de a-și supraveghea copii la locurile de joacă în vederea prevenirii implicării acestora în evenimente rutiere, iar conducătorii de autovehicule sunt sfătuiţi să adopte o conduită preventivă în zonele frecventate de copii.
Pe durata vacanţei de iarnă 2012 – 2013, polițiștii băcăuani vor continua activităţile specifice Campaniei naţionale de educaţie rutieră „Alege viaţa!”, în cadrul căreia o atenţie deosebită va fi acordată conştientizării categoriilor vulnerabile de participanţi la traficul rutier, respectiv copiilor.
Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, polițiștii recomandă celor mici:
Să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei etc.)!
Să nu se deplaseze cu patinele/ sania pe partea carosabilă a drumurilor publice!
După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare închisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor!
STRADA NU ESTE LOC DE JOACĂ!
Să evite accidentele, învăţând şi respectând câteva reguli de circulaţie!
Să circule doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu exista trotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră.
În caz de vreme rea (ploaie, ceaţă, polei, ninsoare, viscol) să fie mai atenţi atunci când traversează strada.
Să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi ajunge în faţa maşinilor!
Să traverseze strada numai pe trecerea de pietoni. Să nu alerge pe trecerea de pietoni, să se oprească pe marginea acesteia şi să aștepte ca maşinile să se oprească pentru a le permite traversarea!
Acolo unde sunt instalate semafoare, să aștepte cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi să traverseze numai pe această culoare!
Culoarea verde a semaforului arată ca se poate traversa în siguranţă, dar şi în acest caz trebuie să se asigure din ambele sensuri, pentru că pot exista şi şoferi neatenţi.
În intersecţiile unde nu exista semafor, traversarea se va face numai pe la colţul străzii, după o atentă asigurare că nu se apropie nicio maşină din ambele sensuri de circulaţie.