Și a fost ca el să poarte-n suflet, dor, suferință și iubire… De neam și de semenii lui

La finalul articolului anterior puneam un semn de întrebare în dreptul unui nume, fiind ferm convins că aţi ghicit, încă de pe atunci, despre cine încercam ceva a vă spune.

E un subiect asupra căruia revin obsesiv, căci spre nedumerirea mea şi nu numai, acest nume continuă să fie rostit în şoaptă, evitat, blamat, demitizat, aruncat în hăul uitării, în ciuda refulărilor şi eliberărilor depline, descătuşărilor de vechile constrângeri şi abominabile metehne. Periculoase, cât ele continuă să se menţină în firea şi în conştiinţa unora dintre noi…

Mă îngrijorează însă și mai mult, indiferența manifestată față de clarificările care se impuneau în acest caz, mai mult decât important pentru istoria și evoluția acestui neam, atâta timp cât la nivel cultural, orientarea este îndreptată către o globalizare a culturii, către crearea unei culturi de masă ale cărei efecte se regăsesc în procesul de uniformizare a indivizilor, în pierederea identității naționale, a reperelor și valorilor acestui neam.

Fapte, stări și atitudini, care nu vor duce în final decât la regres, dezumanizare, imbecilizare.
Și dacă vrem să nu se întâmple așa ceva, dacă vrem ca tânăra generație să parcurgă drumul vieții într-un mediu sănătos și demn, întru buna dezvoltare și perpetuare a speciei umane, trebuie să scoatem capul din cutie sau din nisip și să luăm atitudine împotriva celor care încearcă să demoleze scara de valori a societății românești, să ne anuleze ca popor, să ne transforme în robolți, în sclavi moderni, tendință tot mai vădită în ziua de astăzi, impusă prin diverse mijloace de cei care dețin puterea, dar și controlul nostru, chiar dacă mulți mai cred că sunt liberi, că există democrație și stat de drept…
Nu intenționez să extrapolez pe această temă, deși, umanitatea în ansamblul ei, se află la ceas de mare cumpănă, la răscruce de drumuri…

Dar cum totul se leagă, veți vedea și percepe la fel de bine ca și mine, de ce este important să luptăm pentru idealurile acestui popor, să promovăm și să susțimen marile noastre valori…
Și când spun Mihai Eminescu, spun de fapt că într-un singur nume se regăsește tot ceea ce este chintesența sufletului și spiritului românesc autentic, trecutul, prezentul și viitorul acestui neam…
Iar calea suferinței pe care a ales-o sacrificându-și viața, a fost pentru neatârnarea României, pentru izbăvirea și nemurirea noastră…

Cele de mai sus își regăsesc sensul și semnificația în cele scrise odinioară de reputatul om de cultură basarabean, Andrei Vartic:

,,(…) Sacrificiul lui Eminescu putea lua doar forma acceptării bolii ca drum sigur spre moarte (Odă în metru antic- arată remarcabil calea suferinţei). Se pare că tocmai acest lucru a fost ales de Eminescu. Lipsit şi de posibilitatea de a fi aşa cum era el, marginalizat şi banalizat de către societatea de la vremea lui, el s-a exilat într-o fiinţare prin suferinţa şi boala prin care a şi murit benevol, adică s-a sacrificat spre sine însuşi. El a ars de viu, chinuit ca Nessus, a băut până la fund din cupa morţii neândurătoare şi s-a redat astfel pe sine- sie-şi. Şi, cum arată trecerea timpului, s-a sacrificat mai ales pentru binele României şi al poporului român. Cei care au vrut să-l treacă pe Eminescu în umbra vieţii publice din România şi să-l recalifice într-un poet boem sau de salon, cei care poate au şi provocat boala lui Eminescu, au greşit din start: Eminescu devine prin dispariţia violentă din 1889 (probabil hotărâtă în 1883), nu doar iaxa literaturii românei, ci principala axă a spiritualităţii româneşti, adică axa în jurul căreia se construieşte devenirea poprului român. Cu ce îi încurca un autor imâncat de moliii? Îi încurca mai ales faptul că Eminescu devine foarte actual, la intrarea României şi pe pieţele economice, şi pe cele culturale şi pe cele politice ale acestei lumi. Îi încurcă fiindcă iArta guvernăriii este scrisă şi, chiar dacă nu e pusă în manualul şcolar, participă nemijlocit la crearea zilei de mâine a poprului român”.

Și îi mai încurcă- aş zice eu, chiar şi acum, profunzimea analizelor şi soliditatea raţionamentelor referitoare la aspectele vieţii politice şi sociale formulate de Eminescu, atât de actuale şi astăzi, după mai bine de o sută de ani. Căci, vorba poetului şi gazetarului devenit mult prea incomod: ,,Din momentul în care luptele de partid au degenerat în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sânt legate de finanţe sau de căderea vreunui partid, nu mai poate fi vorba de neatârnarea politică a deferitelor grupări care-şi dispută puterea statului. Din momentul în care interesul material de a ajunge la putere precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: votul universal în ţară şi în Parlament nu mai e decât manipulul unor ambiţii personale, al unor apetituri, pe cât de nesăţioase, pe atât de vrednice de condamnat”.
Și acesta e doar începutul… (Va urma)

Romulus Dan BUSNEA