.

Cum să ascunzi o...

O cameră de supraveghere este bună la casa omului si nu mai detaliem...

Sfaturi de la Europol...

Europol este agenția Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii....

Ce alegem să îmbrăcăm?

E timpul să alegeți. Și este chiar recomandat să o faceți. E frig,...

Aventuri cu veiozele de...

Ah, ce mare brânză o veioză?! Nu-i așa? Ce poate fi atât de...
AcasăOpiniiEditorialȘI TOTUȘI, ÎNCOTRO...

ȘI TOTUȘI, ÎNCOTRO NE ÎNDREPTĂM? (II)

Zemanta Related Posts Thumbnail

Aminteam în articolul precedent (pentru cei ce nu l-au mai găsit postat, acesta poate fi citit accesând rubrica ,,Opinii – Editorial”) de patimile îndurate de către deținuții politici închiși în temnițele regimului comunist, supuși în permanență supravegherii și măsurilor de constrângere, represaliilor, care au însemnat pentru toți aceștia, ani grei de închisoare, torturi, umilințe, batjocuri și privațiuni greu și de descris, darămite de îndurat!

Păcat că mulți dintre ei, trecuți la cele veșnice, n-au odihnă și liniște nici acum, când numele lor este fie făcut uitat, fie luat în derâdere, fie împroșcat cu noroi, unul dintre cele mai elocvente exemple fiind cel al eroului martir Valeriu Gafencu, căruia într-un mod nedrept, abuziv și răuvoitor, la propunerea politicului postcomunist românesc și a unei instituții înființată din inițiativa guvernului (Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ,,Elie Wiesel”) i-a fost retras titlul de ,,Cetățean de Onoare al orașului Târgu-Ocna” acordat post-mortem, întru veșnică recunoștință și neuitare celui care, alături de alți încă vreo sută și ceva de luptători anticomuniști și-au aflat sfârșitul în temnița spital din localitate. Am amintit și despre acest trist aspect care nu onorează deloc, nu face cinste instituțiilor statului, autorităților locale, clerului. Mai ales că, prin sprijinul direct, necondiționat, sincer și curat al Asociației ,,Prezent!”, Asociației Foștilor Deținuți Politici și Luptători Anticomuniști din România, Asociației ,,Salvați Identitatea Satului”, Asociației ,,Renaștem Împreună”, precum și a altor militanți ai credinței în Dumnezeu, neam și țară și în ideea națională, la Târgu-Ocna, au fost organizate anual manifestări închinate comemorării lui Valeriu Gafencu și celorlalți colegi de suferință, ceea ce a transformat orașul-stațiune într-un pol spiritual și loc de pelerinaj pentru credincioși și nu numai…

Despre ce a însemnat viața în închisoarea de la Târgu-Ocna, stau drept mărturie cărți și documente, amintiri. Iată un fragment din cele scrise de un martor ocular, preotul Constantin Voicescu:
,,(…) Cu toate eforturile extraordinare ale doctoriței oficiale, Margareta Danielescu, căreia îi purtăm mare recunoștință, și ale medicitor noștri deținuți, coasa morții a secerat fără milă. În perioada ’50 -’54, au murit sub ochii noștri circa 80 deținuți, dintre care jumătate erau studenți și elevi; capacitatea secției `politici` fiind de cca. 120 de bolnavi. Un număr de alți 62 deținuți au decedat după ce au plecat din Tg. Ocna, în alte închisori, trimiși disciplinar, sau după eliberare. La poarta închisorii, lângă un closet dezafectat, era o năsălie cu o ladă-coșciug, care primea unul sau două cadavre, în interior aflându-se de multe ori încă unul sau chiar doi de-ai noștri. Lada își deșerta morții dincolo de zidul închisorii, la marginea unui cimitir, în gropi superficial săpate, fără cruci și fără semn, apoi se întorcea așteptând pe alții. Ne aștepta pe noi…Un fost grefier de la Târgu-Ocna ne-a relatat că în timpul iernii, când pământul era înghețat, deținuții de drept comun care transportau cadavrele, și ele înghețate, le tăiau din picioare, ca să încapă într-o groapă mai mică. (…) Ajutând pe medicii deținuți, o serie de tineri – tebeciști și ei, dar ceva mai în putere -, cu o dăruire impresionantă, dar firească și discretă, au fost în același timp surori de ocrotire, femei de servici, spălătorese ale rufelor și cearceafurilor pline de puroi și murdărie, muncind, ca pentru Hristos, și ziua și noaptea, când făceau de gardă la patul bolnavilor mai grav, repartizați la parter și mai ales în camera 4. Dintre ei, unii nu au gustat din porțiile lor de marmeladă sau carne: le cedau celor mai bolnavi și mai slabi, ei mulțumindu-se cu obișnuitul arpacaș. Sunt aici, la Sighet, de față, doi dintre ei. Nu se făcea aici un fel de discriminare de rasă, de religie sau politică în această slujire samarineană. Referindu-se la atmosfera de iubire creștinã din penitenciar, pastorul Wurmbrandt a marturisit că la Tg. Ocna a întâlnit sfinți și că el ar dori să intre în împărăția Cerurilor pe aceeași poartă ca Valeriu Gafencu.

Am fost vegheați permanent de schitul de pe Măgura. Clopotele lui din Duminici si sărbători aveau un răsunet deosebit în inimile noastre. Ca și priveliștea extraordinară a lumânărilor aprinse – șiraguri de stele – pe serpentinele Măgurei în nopțile sfinte ale Prohodului și ale Învierii! Inspirându-se din acest tablou, a izvodit Valeriu Gafencu `Imnul Învierii`: Un clopot tainic miezul nopții bate / Și Iisus coboară pe pământ.// Din piepturile noastre’nsângerate / Răsună imnul învierii sfânt. Și sărbătorile Crăciunului! Colindele… cele vechi și cele noi… cele din închisoare, unele triste („A venit și-aici Crăciunul / să ne mângâie surghiunul”), altele, înflorite aici la Tg.Ocna, colinde de bucurie…

(…) A urmat o perioadă de detenție extrem de grea. Nu ne-am pierdut însă nădejdea. Știam că: `Cele mai crâncene înfrângeri, sunt renunțările la vis` (Radu Gyr).

În 1964, deținuții politici au fost grațiați. Nu am simțit bucuria eliberării. Ochiul securității a rămas permanent asupra noastră. Până când Dumnezeu ne-a dat minunea jerfelor din Decembrie 1989. Prin această minune suntem noi aici, în locul de jertfă de la Sighet. Știm că nici o jertfă nu e zadarnică. Socotim că Târgu-Ocna are un mesaj pentru viața obștei noastre românești. E mesajul creștin al renașterii noastre”. (Sursa: Pr. Constantin Voicescu – ,,Viața religioasă în închisoarea Târgu-Ocna – (1950-1954)” – Blogul ,,Fericițiceiprigoniți.net-Mărturisitori riomâni în temniță cu Hristos”, Categoria: Închisori și lagăre, Subcategoria: Târgu Ocna – lumina din răni)

În fine, dezbaterea legată de retragerea înaltei distincții acordată lui Valeriu Gafencu a generat – așa cum era de așteptat – o serie de dezbateri și polemici bazate mai mult pe necunoaștere și pe plăcerea de a arunca cu presupusul, în locul argumentelor și dovezilor palpabile, indubitabile. Această concluzie scoate în relief însă, înainte de toate, grave carențe de mentalitate și de atitudine, cu precădere în educația civică și politică a liderilor principalelor partide ce s-au perindat la putere de la ,,loviluția” postdecembristă încoace. Mai mult, nici noi, românii de rând, nu ne situăm prea departe de cei pe care îi alegem (ne merităm oarecum soarta; oare când ne vom trezi?) și nici de marea majoritate a occidentalilor (aflați și ei cam pe buza prăpastiei), de la care am împrumutat după ani de privațiuni, nu eficiența economică, ci cultul plăcerii, al consumului și confortului, căci bine spunea distinsul și reputatul profesor și publicist Ovidiu Hurduzeu în cartea sa, ,,Sclavii fericiți”:

,,Încântat de sine însuși și de lumea sa aseptică, omul postmodern rămâne sclavul unei mentalități a confortului. Căutarea cu orice preț a `vieții confortabile` s-a transformat într-un ideal personal și colectiv de necontestat; confortul este noua religie, promovată de tehnologism, globalism și consumismul de masă. Lipsit de confort, de mistica și imaginarul social pe care acesta îl presupune, omul postmodern ar fi cuprins de o teribilă panică; față în față cu realitatea și propria sa conștiință, s-ar simți gol și neputincios. Sursă de satisfacții imediate, confortul îi risipește însă temerile, îl apără de confruntări dezagreabile. Îl transformă într-un sclav fericit”, de fapt, într-un ,,om vulnerabil”, ușor manipulabil, ale cărui ,,cadre de referință tradiționale, atât mentale cât și sociale – familia, națiunea, religia creștină, cultura umanist-clasică – nu mai furnizează sistemul de valori necesar `construirii` unei solide identități personale”.

Astfel, apar în universul uman, găuri negre, care produc o infantilizare a spiritului și mentalului ce favorizează degradarea treptată a personalității, scăderea încrederii și abilităților de a duce lupta pentru un ideal, până la capăt. Acestea sunt doar cârteva considerații care vor să explice că mișcarea ideilor și faptelor noastre se află deocamdată, într-o fază retrogradă…

În aceeași ordine de idei, dar întorcându-ne în timp și încercând o recuperare a memoriei suferinței și martirajului anti-comunist, iată câteva dintre cugetările lui Valeriu Gafencu:
,,Ateii materialiști, obsedați de plăceri, de dorința de dominație și egoism, au creat civilizația modernă, care culminează în tehnicitate. Ei au izolat natura umană și au părăsit poruncile lui Dumnezeu. Încercarea lor de a crea un rai pământesc și senzual a dat însă greș. Natura se epuizează și se poluează, devenind improprie vieții. Tehnica, la rândul ei, are mult mai mari posibilități de distrugere decât de construcție”;

,,Spiritul și viziunea materialismului ateu pervertesc toate valorile, căci le pun în serviciul egoismului și tiraniei. Este dovada că valorile umane nu sunt absolute prin ele însele, ci prețuiesc în funcție de duhul, sensul și măsura în care sunt folosite. Numai în Hristos totul e adevărat, bun și folositor. În afara Lui, totul este dezastru”;

,,Mai mult decât oricine, credincios se cuvine a fi omul politic, căci orientând lumea, el împlinește voia lui Dumnezeu, și-i revin mari responsabilități”;

,, Să nu așteptați fericirea să vină din altă parte decât dinăuntrul vostru, acolo unde sălășluiește Hristos”.

,,Iubiți omul, dar nu vă faceți iluzii despre el, pentru că veți suferi amarnic”…

(VA URMA)

P.S. Titlul articolului este de altfel și întrebarea de final, căreia va trebui să-i dați un răspuns, sau cel puțin, să reflectați asupra lui: și totuși, încotro ne îndreptăm?

ROMULUS DAN BUSNEA