Simpozion științific dedicat ,,Omului cucutenian”, la Bacău

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează vineri, 3 aprilie 2015, ora 11.00, la sediul din str. 9 Mai, nr. 7, conferinţa ştiinţifică ,,Omul cucutenian” susţinută de conf.univ.dr. Dumitru Boghian de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, cu participarea extraordinară a actorului Bogdan Matei de la Teatrul Muncipal Bacovia.

Manifestarea face parte din programul ,,Conferinţele ştiinţifice ale Complexului Muzeal `Iulian Antonescu` Bacău” şi este organizată în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu-Frumos (prin prof.dr. Sergiu-Constantin Enea), Asociaţia Societas Pro Patrimonium, Târgu Frumos.

,,Ne onorează prezența profesorului Dumitru Boghian, titular al Catedrei de Istorie și Relații Internaționale din cadrul Facultății de Istorie și Geografie a Universității ,,Ştefan cel Mare” din Suceava, figură marcantă a arheologiei din România, cu o activitate ştiinţifică şi didactică remarcabilă, participant activ în diferite proiecte şi colective de cercetare. Domnia sa este și organizatorul unor expoziţii arheologice naţionale şi internaţionale, fiind membru sau director de granturi de studiu. De asemenea, coordonează practica arheologică şi pedagogică a studenţilor și este autor a numeroase lucrări de specialitate, printre care `Cultura Cucuteni în Bazinul Bahluiului` (1999 – lucrare de doctorat), `Comunităţile cucuteniene din bazinul Bahluiului`, `Începuturile istoriei omenirii`, lucrări ce îl fixează în elita arheologilor români şi străini. În concordanţă cu tema conferinţei de la Bacău a publicat (în colaborare), în anul 2014, volumul `Comunităţile cucuteniene din zona Târgului Frumos. Cercetări interdisciplinare în siturile de la Costeşti şi Giurgeşti`”, a declarat Mihaela Băbușanu, expert bunuri cu valoare memorialistică/conservator bunuri culturale și coordonator proiect din cadrul Compelxului Muzeal ,,Iulian Antonescu” Bacău.

La eveniment sunt așteptați să participe studenţi, elevi, profesori, precum și toți cei pasionați de mirajul arheologiei, de fascinanta lume a Culturii Cucuteni.

Cultura Cucuteni sau Cucuteni-Tripolia, una dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa, şi-a primit numele după satul cu acelaşi nume din apropierea Iaşiului, unde în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii. Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani toate aşezările umane din Sumer şi Egiptul Antic. Cultura Cucuteni se întindea pe o suprafaţă de 35 000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei.

,,Acest popor îşi are o istorie de patru ori milenară de când s-a detaşat ca etnicitate din lumea societăţii primitive. O vechime cum nu au multe popoare, sau dacă o au, nu s-au menţinut pe teritoriul în care au apărut, aşa cum este cea a poporului român”, spunea marele istoric, Nicolae Iorga.

Romulus Dan BUSNEA