La majoritatea pescăriilor din târg se găsește somon proaspăt: întreg, rondele, fileuri. Are o singură hibă din punctul de vedere al adepților alimentației “bio”: e somon de crescătorie, echivalentul acvatic al puilor crescuți în baterii industriale în fermele avicole. Fiind un produs industrial de masă, nici prețul nu-i prohibitiv, netrecând de 50 lei/kg somon filetat. Snobii și hipsterii fac nazuri: că-i îndopat cu hormoni, că-i hrănit cu coloranți “din chimicale” ca să prindă carnea culoarea specifică, că-i crescut înghesuit ș.a.m.d. Și dacă le pui în față două bucăți de somon gătite identic, 99% dintre ei nu-s în stare să deosebească somonul de crescătorie de cel sălbatic.
Acuma, drept îi că se găsește și pe plaiurile mioritice somon sălbatic (provenit din pescuit, nu din salmonicultură), dar și ăsta are o hibă: e congelat. Dacă ar fi proaspăt pescuit, prelucrat, refrigerat și adus rapid pe calea aerului din zona de proveniență, nu l-ar cumpăra aproape nimeni, dat fiind prețul său, croit pe măsura eforturilor depuse în a-l aduce în galantar în stare proaspătă.
Nu încerc să înclin balanța nici în favoarea somonului sălbatic, nici a celui de crescătorie, pe de o parte pentru că nu mi-am propus să mănânc doar alimente “bio”, “eco”, “fără chimicale”, astfel încât să trăiesc până la vârsta de 175 de ani, iar pe de altă parte pentru că nu sunt suficient de zgârcit pentru a nu-mi permite, când și când, câte o extravaganță culinară.
Dacă vrei să citești articolul în toată splendoarea lui, dă un click aici.
