În vara aceasta am descoperit că îmi plac și peștii de dimensiuni mai mici, nu numai fileurile ori peștii întregi cu oase puține, ușor de detectat, gen păstrăv, doradă, biban de mare. Nu pentru că mi s-a îmbunătățit brusc vederea ori răbdarea, ci datorită faptului că, gătiți într-un anume fel, peștii sub o anumită dimensiune pot fi îngurgitați integral, fără teama de a căpăta “sindromul osului în gât”.
Șprot crocant cu cartofi prăjiți și sos de usturoi
