In judeţul Bacău temperaturile au fost în uşoară creştere faţă de ziua trecută, în această dimineaţă consemnându-se valori minime de aproximativ – 3 ° C. Inspre dimineaţă, local au fost semnalete ploi uşoare şi fenomenul de chiciură, care au favorizat şi apariţia poleiului în unele zone. Pe judeţul Bacău, potrivit ANMH, a fost atenţionare de cod galben de polei, în inervalul 6.30 şi 12.30.
Se circulă în condiţii de iarnă pe toate drumurile naţionale din judeţ pe un carosabil umed alternând cu porţiuni acoperite cu zăpadă bătătorită.
Se acţionează în continuare cu 7 răspânditoare cu lamă şi o autofreză pentru curăţarea carosabilului şi împrăştierea de material antiderapant în zonele de risc expuse vântului şi formării poleiului.
Pe toate drumurile judeţene se circulă în condiţii de iarnă, pe un carosabil cu zăpadă bătătorită sau afectat de ploile din această dimineaţă care au favorizat formarea poleiului.
Se acţionează în continuare pe ansamblul judeţului cu 13 auto cu răspânditor şi lamă, 3 autogredere, 3 autofreze, 3 buldoexcavatoar, 3 autobasculante şi 7 încărcătoare frontale, pentru curăţarea carosabilului şi împrăştierea de material antiderapant.
In municipiile şi localităţile judeţului se lucrează pentru degajarea drumurilor fără a fi semnalate probleme deosebite. Cele 13 spaţii funcţionează în continuare, fiind amenajate special pentru persoanele fără adăpost, unde, mai ales pe timpul nopţii, sunt asigurate condiţii de cazare, hrană şi asistenţă medicală celor aflaţi în dificultate. In cursul nopţii care a trecut au fost cazate 28 persoane la centrul din Bacău şi 5 la cel din Moineşti.
Nu au fost semnalate în judeţ probleme deosebite privind furnizarea utilităţilor publice (apă, căldură, curent electric, gaz metan).
Carmen Cioltan
purtător de cuvânt – Instituţia Prefectului judeţului Bacău