.

Evoluția pantofilor de sport:...

Pantofii sport au parcurs un drum lung de la primele modele rudimentare până...

De ce să-ți cumperi...

În ultimii ani, piața auto second hand a devenit din ce în ce...

Ce trebuie să știe...

Preeclampsia este o tulburare a sarcinii caracterizată prin presiune mare a sângelui și...

Eficiența energetică a plitelor...

În ultimele decenii, plitele cu inducție au devenit o opțiune populară în bucătăriile...
AcasăOrasulStarea drumurilor in...

Starea drumurilor in judetul Bacau la ora 18.00

În judeţul Bacău continuă să ningă în următoarele 3 ore. Vântul va sufla slab la moderat din nord-est şi va prezenta viteze la rafală de până 60-65 km/h, spulberând sau viscolind ninsoarea.

Pe raza judeţului Bacău se circulă în condiţii de iarnă pe majoritatea drumurilor naţionale şi judeţene.
La această oră sunt 2 tronsoane de drumuri judeţene cu circulaţia întreruptă: DJ 243 B Parincea – Poieni – Năstăseni, DJ 119 A Urecheşti – Conţeşti, şi Sascut – Bereşti.

Pe 8 drumuri judeţene circulaţia este îngreunată: DJ 207 F între DN 2 şi comuna Bereşti Bistriţa, DJ 243 B Vultureni – Stănişeşti, DJ 119 pe raza localităţii Sarata, DJ 252 D pe raza localităţii Chetriş, DJ 206 B pe raza localităţii Parava, DJ 119 H pe raza localităţii Faraoani, DJ 206 A pe raza localităţii Dealu Morii, DJ 241 B pe raza localităţii Filipeni.

Este blocat drumul naţional DN 11 A Podu Turcului – Adjud – Bârlad, pe raza judeţelor Vrancea şi Vaslui. Este restricţionată circulaţia pe drumul naţional DN 2 Bacău – Adjud pentru toate autovehiculele care circulă spre Bucureşti, la solicitarea Serviciului de Poliţie Rutieră Vrancea, fiind blocat drumul între Adjud şi Tişiţa. Circulaţia este permisă doar riveranilor, pe raza judeţului Bacău, până la deblocarea situaţiei pe raza judeţului Vrancea.

Autovehiculele care circulă spre Bucureşti sunt oprite în municipiul Bacău, temporar, pănă la momentul în care se poate relua circulaţia pe raza judeţului Vrancea.

La solicitarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, 9 jandarmi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău se deplasează în judeţul Vrancea, în zona Adjud – Tişiţa, pentru a sprijini Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea în operaţiunile de degajare a traficului.