Supă asiatică pentru europeni

În Asia am pășit mai degrabă simbolic, cât să mai bifez încă un continent din listă. Asta era în vara lui 2014, când, în vacanță fiind în insula Kos, am făcut o scurtă plimbare maritimă până la Bodrum (anticul Halicarnas elen), în Asia Mică. Nici măcar 11 mile nautice nu sunt între cele două porturi, un feribot obișnuit parcurgându-le în mai puțin de o oră. Nici vorbă să fi ajuns în Orientul Mijlociu sau în Extremul Orient. Asta nu înseamnă că mâncărurile și obiceiurile culinare din zonele respective îmi sunt necunoscute. Le știu din emisiuni și bloguri culinare sau de călătorii, dar și din experiențele proprii avute în localurile cu specific asiatic, fie de mai aproape, fie de mai departe. Cum s-ar zice, ar fi niște marfă second hand ceea ce vă livrez acuma.

_303

Pentru majoritatea dintre noi, asiaticii sunt toți la fel, greu de deosebit, fiind cu toții “chineji”. Puțini europeni pot face distincția între un text scris în chineză, coreeană sau japoneză, la fel apar și confuziile în ceea ce privește mâncărurile aparținând bucătăriilor naționale sau etnice. E ca și cum un asiatic în trecere prin Europa ar zice că bucătăria franceză e totuna cu cea grecească, austriacă sau italiană, pentru el toate fiind “bucate europene”.

_204

În primul rând, supa nu se încadrează la nici o bucătărie etnică propriu-zisă, dar a împrumutat câte puțin de la fiecare: are tăieței de orez ca supa vietnameză Pho, ouă fierte ca supa japoneză Ramen, sos de soia ca supele chinezești sau coreene, iar sosul de pește din supa tailandeză Tom Kha l-am înlocuit cu sos de stridii. Nu are carne (pui, vită sau porc), nici pește, nici fructe de mare, doar legume și ciuperci. Iuțeala o puteți regla din adaosul de sos Sriracha și ardei iute, iar aroma o puteți intensifica (ori dilua) din anason, scorțișoară, ghimbir, coriandru și limetă. Cantitățile indicate sunt pentru patru porții.

_205

Inspirată câte puțin de aici și de aici.

_124

Articolul integral îl găsiți AICI.