Bine, ar fi trebuit să pun ghilimele la “supa” din titlu, dar n-ar mai fi fost atât de “momitor de apăsări cu degetul pe șoarec” (bănuiesc că așa se traduce “click-bait” pe moldovenește). Din ce-am mai văzut pe canalele culinare, pe bloguri și pe rețelele de socializare (enumerare nonexhaustivă și nonexclusivă), termenul “supă” are conotații și percepții diferite în România (ori cel puțin în Moldova acesteia) față de restul lumii.
Pentru noi, supa (ori zupa, cum zic moldovenii naturalizați în Ardeal) este o zeamă limpede și subțire, obținută fierbând în apă legume și sau carne (vită, porc, pui, rață, gâscă, fazan, clapon, curcan, bibilică, dropie, …. ați prins ideea, da?), în care mai adăugăm, la final, fidea, tăieței (alte paste) ori găluște, presărăm pătrunjel tocat din belșug și servim, cu sau fără carne/bucăți de legume într-ânsa. Inclusiv la nunți, botezuri, parastase.
La alte nații (in the rest of the world, cum s-ar zice pe la noi), o supă este un conglomerat de diverse chestii precum rădăcinoase (morcov, pătrunjel, păstârnac, țelină), tuberculoase (cartofi, napi, gulii), boboase (mazăre, fasole, linte, bob, năut), paste (uzual tăieței, dar nu numai), frunze (țelină, spanac, ridichi, nap, sfeclă, varză), cărnuri/organe și/sau pește/fructe de mare, eventual și ouă fierte. De regulă, aceste supe sunt neînăcrite. Când încearcă să facă ceva gen ciorbă/borș, adăugând în compoziție zeamă de lămâie, oțet, lapte acru, acid citric (E-330), borș magic, măcriș, sau alte chestii acre (adică având un pH sub 5) îi zic “sour soup”, adicătelea supă acră. De parcă chorba arabică ori borsh-ul slavon le-ar sta în gât.
Toată această poliloghie (numită elegant “introducere”) am făcut-o cu scopul de a vă arăta că “preparatul” pe care tocmai l-am realizat nu este altceva decât o supă. Realizată conform standardelor neromânești.
Pentru rețetă ori explicații suplimentare, click aici.
