Tinerii judoka de la CSM Onesti au urcat pe podiumul Campionatului National de Judo U 15 de la Deva

In perioada 19 – 21 aprilie a.c., la Sala Sporturilor din municipiul Deva s-a desfasurat Finala Campionatului National Individual de Judo pentru Copii 1 U 15 (masculin si feminin) si ultimul act al Campionatului National pe Echipe InterEuroRegiuni, la aceeasi categorie de varsta.

La competitie au participat 353 de sportivi de la 90 de cluburi din tara, printre acestia numarandu-se si reprezentantii clubului CSM Onesti, pregatiti de antrenorul coordonator al sectiei de judo, Cristinel Pantiru. Sportivii clubului onestean au demonstrat si de aceasta data prestigiul de care se bucura la nivel national, obtinand la aceasta categorie de varsta rezultate care confirma valoarea tot mai ridicata a tinerilor competitori.

Astfel, la categoria Copii 1 U 15 (M) – 34 Kg, medalia de aur si titlul de campion national i-au revenit lui Octavian – Antonica Tenchiu, la Copii 1 U 15 (F) – 44 kg, Ioana Bucur a obtinut medalia de bronz cu echipa Regiunii 1 N – E (Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui), iar la Copii 1 U 15 (F) – 32 kg, pe locul V s-a clasat Nadina – Renata Anton.

“Rezultatele obtinute ne motiveaza pentru competitiile viitoare, printre acestea inscriindu-se si apropiatele campionate balcanice, competitii la care vom fi reprezentati de catre tinerii judoka Octavian – Antonica Tenchiu (Copii 1 U 15 M – 34 Kg) si Adina – Gabriela Dobrin (Cadete feminin U 18 – 48 kg)”, a declarat Cristinel Pantiru, antrenorul lotului onestean de judo al CSM Onesti.
Romulus Dan Busnea