Am purces întru scrierea acestui articol drept urmare a unui comentariu de tip “mușcă și fugi” la o postare privind tonul roșu. Comentatorul, probabil bine documentat de pe Google, a auzit despre “fake tuna” (ton fals, pentru cei mai puțin inițiați în tainele limbii engleze), subiect pe care l-am căutat printre articolele indexate de “Scholar Google”, adică articole zise și “științifice”. Cam toate aveau aceeași referință, un articol de la oceana.org, un studiu care analiza, în detaliu, peștii vânduți pe post ton în restaurantele din SUA, mai ales în produsele de tip “tuna sushi” (un preparat japonez bazat, în mare, pe orez fiert și pește crud, pentru profani). Există o mulțime de articole pe net care ne arată că tonulvândut de marile lanțuri de restaurante nu este ton. Dar în Statele Unite ale Americii! Dați o căutare pe Google cu “fake tuna in Romania”. O să fiți surprinși de ceea ce veți găsi!
Internetul fiind locul în care oricine poate scrie tot ce-i trăznește prin cap, circulă prin el (și datorită conspiraționiștilor care se cred “mai superiori” decât restul pământenilor) o sumedenie de legende care clamează că: 1 – tonul nu este ton; 2 – tonul roșu este de fapt ton “normal” artificial colorat; 3 – somonul de crescătorie este îndopat cu coloranți ca să arate precum somonul sălbatic; 4 – pangasiusul de crescătorie este hrănit cu urină; 5 – mori dacă mănânci pește asociat cu lactate (ori măcar te îmbolnăvești grav și ireversibil), iar exemplele pot continua la nesfârșit… Vă las plăcerea de a le descoperi singuri, dacă aveți timpul și abilitățile necesară pentru asta.
Articolul integral îl puteți accesa AICI.
