Motto: ,,Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie”.
(Regele Mihai I al României)
Într-o lume în care cultul plăcerii şi al bunăstării tinde să devină astăzi ideologia cea mai răspândită, în care, banul este etalonul universal şi principalul criteriu de apreciere a valorii, avem de-a face cu o confuzie generată de exaltarea iraţionalităţii, sau aşa cum spunea David Spengler (unul dintre adepţii doctrinei New Age – de care însă s-a detaşat în ultimele sale lucrări), avem parte de un ,,narcisism spiritual bazat pe anularea discernământului şi pe suspendarea raţionalităţii”.
Nu ştiu dacă vom putea vorbi de intrarea în normalitate într-o perioadă a nedoritelor crize de tot felul; cert este că ne confruntăm în primul rând, cu o criză a conştiinţei, o criză a spiritului, a interiorului nostru, care adunate la un loc, vor crea premisele unor noi cadre de viaţă la nivelul întregii societăţi umane. Atâta timp cât interesele consumist – financiare vor fi principalele priorităţi ale ,,anti – omului postmodern” sau ale ,,omului de masă”; atâta timp cât omul se desparte de credinţa în Dumnezeu, aruncându-se în braţele noii spiritualităţi mistice şi esoterice care neagă şi încearcă să dizolve fundamentul religiei creştine; atâta timp cât umblăm după modele care nu au nimic de-a face cu noi din punct de vedere structural şi nici ontologic, fiinţa umană nu va putea ajunge la regăsirea intimităţii interioare, la reintrarea în rost, la împlinirea destinului ei, la desăvârşirea personalităţii sale, ci doar la o falsă iluzie că acestea vor fi împlinite.
Există totuși, credința și speranța într-o redeşteptare și revigorare spirituală, într-o nouă eră istorică, total diferită de actuala Românie, una superficială şi negativistă, plină de oameni corupţi şi de o ,,falsă elită politico-economico-intelectuală”, întrucât mai există şi o Românie profundă, cu oameni cinstiţi care nu aparţin şi nici nu-şi doresc să aparţină sistemului, cu valori şi talente care pot oricând revitaliza sentimentul de demnitate şi mândrie naţională – care ne cam lipsesc de ceva vreme, cu locuri minunate încărcate de credinţă, tradiţii şi obiceiuri, cum arareori poţi să vezi prin lume.
Un exemplu de forță și îndemn spre cele bune, ne-au dat-o cu ceva timp în urmă, Ovidiu Hurduzeu și Mircea Platon, autorii volumului ,,A treia forţă: România profundă”, carte despre care spuneau că ,,s-a născut din refuzul de a face false alegeri între depersonalizarea consumistă şi dezumanizarea comunistă”. Căci, ,,România profundă”, trebuie să fie într-adevăr un proiect, un plan care trebuie pus în aplicare în toate colţurile ţării şi pe toate palierele vieţii societăţii româneşti, de astăzi şi de mâine. Un proiect, care trebuie să aducă în prim plan elitele acestei ţări, oamenii de talent şi competenţi, valorile autentice, care să nu mai fie silite să apuce calea exilului interior sau exterior.
Comentariile postate ulterior pe diferite siteuri de socializare, demonstrează cum nu se poate mai bine, că există o ,,Românie profundă”, care, în ciuda multor nemulțumiri, nu este ignorată, ci dimpotrivă, prezintă un deosebit interes nu numai pentru prezent, dar şi pentru viitor. Pentru a vă edifica mai bine, iată şi câteva dintre ele, prezentate pentru a fi analizate şi pentru a ne dezmorţi spiritele, pentru a ne trezi din letargia care ne-a cuprins:
Horia Niţescu – Bucureşti: ,,Cred că autorul pune punctul pe `i` prin observaţia că avem de ales `între o Românie profundă, a oamenilor ataşaţi valorior naţionale, creştinismului ortodox, familiei tradiţionale, şi România superficială, România ca brand al elitei cosmopolite`.
Cât despre unul dintre comentarii, mult prea sceptic şi arţăgos, în dezacord cu el, aş face observaţia că `România profundă` se regăseşte, nu atât în Capitală, cât mai ales în consolidarea comunităţilor locale şi a mediului rural. Şi dacă acceptăm că veşnicia s-a născut la sat, ortodoxia nu mai apare ca discriminare, ci ca element definitoriu al poporului român, iar pentru a reveni la ce-am fost, la tradiţie, la `România profundă` invocată de Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon, Dan Puric, n-avem decât o singură cale: din cioburile vechilor amintiri (slavă Domnului că ele încă există), să reclădim icoanele trecutului, să reclădim modelele distruse – modelul generozităţii, mdelul responsabilităţii, al loialităţii, al exemplului personal. În grupuri de cunoştinţe, de colegi sau chiar necunoscuţi, putem să presărăm sămânţa concordiei pentru câştigarea încrederii, a prieteniei. Poate vom reuşi din acest an să fim mai buni, mai modeşti şi mai apropiaţi. Mai sinceri şi mai încrezători unii în alţii, cu un pas mai aproape de `România altfel`, de `România profundă`, de `România adevărată`. Căci răul stă în noi, nu în străini, iar binele poate veni numai de la noi, nu de la străini”;
Ligia Mona Barariu: ,,Într-adevăr, trăim încă într-o ţară unde limbile de lemn sunt la mare înălţime şi nu am reuşit să reinstaurăm un regim democratic în care fiecare român să-şi vadă liniştit de preocupările sale. Tinerii se gândesc încă la emigrat, pentru că nu au un trai decent, iar alţii se uită la capra vecinului dacă este mai arătoasă, sau nu. Atunci când vom avea conştiinţă morală, vom face din România ceea ce a fost altădată”;
George Căşleanu – Galaţi: ,,Entuziasmul, idealurile, speranţele zilelor de decembrie 1989, s-au spulberat încet – încet, zi cu zi, an după an. Politica a fost folosită ca mijloc de îmbogăţire, clasa politică fiind cea mai arogantă, incompetentă şi mai lacomă, din toată istoria României. Progresul nu se poate realiza fără o acţiune conjugată a elitelor şi fără angajarea maselor într-un proiect de anvergură naţională. Se încearcă în ultima vreme, să se vină cu idei şi proiecte de genul: `România altfel`, `România profundă`, `Mişcarea de rezistenţă`, dar cine să le pună în practică şi cum? Suntem atât de dezbinaţi, dezinteresaţi şi letargici, că va trebui să căutăm mult până vom găsi oameni doritori să pună în practică astfel de proiecte”;
Marius Zgureanu – Timişoara: ,, Marea tristeţe este că România aşteaptă o astfel de schimbare de 25 de ani, dar datorită situaţiei critice de acum, va trebui să mai aşteptăm poate cel puţin încă un deceniu pentru a culege roadele acestei abordări. Este imperios necesar ca grupurile de rezistenţă care mai există, să înveţe să colaboreze şi să nu rămână fiecare pe cont propriu, izolate şi înţepenite în propria viziune. Nu cred că ne putem permite ca speranţa într-o Românie renăscută din propria-i cenuşă, să fie îngropată de greutăţile zilnice, pentru că ar însemna să condamnăm şi generaţiile următoare la mizeria în care ne zbatem noi azi. Ori asta nu pot şi nici nu vreau s-mi imaginez”.
Cuvintele acestor români adevăraţi, însumează expresia a ceea ce putem numi o ,,Românie profundă”, crezul, substanţa, frumuseţea şi identitatea acestui neam. Da, tineretul pluteşte în derivă pe un ocean lipsit de modele, într-o societate pervertită unui secularism agresiv, din care însuşi Dumnezeu a fost izgonit în ,,Siberii de gheaţă”, iar noi, cei care mai avem un pic de conştiinţă şi de credinţă, trebuie să schimbăm împreună cu ei, destinul României.
Nimic nu pare imposibil, atâta timp cât ne bazăm pe rolul modelelor în transmiterea valorilor, pe tradiţie, credinţă, încredere și speranță…
Romulus Dan Busnea
