Suntem în pragul anului 2014, un an hotărâtor pentru viitorul care se prefigurează, un an care marchează 25 de ani de când se tot încearcă schimbarea României.
Din păcate, această ţară cu multe posibilităţi şi resurse, se zbate şi acum în neputinţă, pluteşte în derivă, pare absentă şi amorţită. Schimbările politice petrecute de-a lungul acestor ani nu au dus nici pe departe la prosperitate, la reânoire, ba dimpotrivă, au adâncit starea de sărăcie şi nesiguranţă. România a evoluat ca o ţară excesiv consumeristă, birocratizată şi slab tehnicizată, o ţară care s-a îndepărtat tot mai mult de valorile şi principiile ei fundamentale. Iar românii, au ajuns să traiască într-o stare de izolare, resemnare şi indiferenţă, care i-au făcut să uite de sine şi de alţii şi să devină mai puţin verticali, mai puţin morali, mai puţin încrezători în forţele proprii, mai puţin apropiaţi de Dumnezeu şi de semenii lor. Toate acestea ne-au făcut mai vulnerabili în faţa încercărilor de tot felul la care ne supune societatea viitorului: globalizarea, multiculturalismul, manipularea, controlul total, descreştinarea, dezumanizarea. Să nu uităm că totuşi, în ciuda vicisitudinilor istorice, neamul românesc a demonstrat în repetate rânduri, că este încă unul cu multă credinţă, cu tradiţii şi obiceiuri rareori întâlnite în lume – dar păstrate cu sfinţenie din generaţie în generaţie, cu valori spirituale de excepţie, cu har şi dăruire.
Cred că acestea, pot fi motive suficiente pentru a ne determina să mai facem ceva cât se mai poate face, pentru a nu adânci şi mai mult prăpastia dintre noi, dintre noi şi sufletele noastre, dintre noi şi Dumnezeu, pentru că, înainte de toate, adevărata criză care a cuprins întreaga lume, este una morală, spirituală. Ce ne rămâne de făcut? Iată ce ne propun Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon în cartea ,,A treia forţă: România profundă”, carte de căpătâi pentru o Românie viitoare, mult prea tainică şi prea tăcută astăzi:
,,De vreme ce stânga şi dreapta sânt otova, nu ne rămâne decât să abandonăm politica distincţiilor orizontale, între stânga şi dreapta, şi să îmbrăţişăm politica distincţiilor verticale, între o Românie profundă, a oamenilor ataşaţi valorilor naţionale, creştinismului ortodox, familiei tradiţionale, şi România superficială, România ca `brand`, a elitei cosmopolite în origini sau intenţii. Această `pătură suprapusă` care ne vampirizează sufleteşte, ne colonizează instituţional, ne violează identitar şi ne sărăceşte financiar trebuie, dacă vrem să mai vedem cerul, sfâşiată”. Iar ,,în loc să încercăm să implementăm modele de identitate pe care să nu le înţelegem, şi care, în fond, ni se potrivesc precum nuca în perete, ar trebui să recunoaştem şi, implicit, să cultivăm propriul nostru individualism. Şcoala românească, gândirea social-politică, personalităţile culturale şi religioase ar trebui să coopereze în promovarea unor modele de identitate, adaptate la profilul psiho-cultural al locuitorilor spaţiului românesc. Când spun `model de identitate` nu mă refer la o cămaşă de forţă gen homo sovieticus, pe care să o îmbrace fiecare cetăţean al României. Nici nu militez pentru căutarea unei `esenţe naţionale`.
Prin `model de identitate` înţeleg conştientizarea acelor norme şi valori pe care un popor le respectă şi admiră. Prin structura lor sufletească, românii se află mai aproape decât occidentalii de firescul naturii omeneşti: căldura sufletească, relaţiile strânse de familie, ospitalitatea, credinţa în Dumnezeu, viaţa spirituală. Occidentul, în cursul istoriei, s-a îndepărtat de firescul naturii omeneşti. Bisericile se închid din lipsă de enoriaşi, copiii trăiesc de la 16 ani separaţi de părinţi, sărbătorile religioase au devenit exclusiv manifestări comerciale etc. Astăzi, prin integrarea europeană, putem face un schimb: Occidentul ne arată calea realizării tehnologice şi manageriale, pentru a ne vindeca maladiile economice; noi, la rândul nostru, avem datoria să-l ajutăm să redescopere firescul sănătos al vieţii. Împreună să fim mereu de partea celor care creează structuri noi, dar nu structuri turnate în beton”, mai spunea Ovidiu Hurduzeu, în cartea ,,Sclavii fericiţi”.
Am trecut şi eu ca şi alţi mulţi români, prin mai multe încercări ale vieţii, dar nimeni şi nimic nu m-au putut opri să lupt pentru o altfel de Românie, pentru o ,,Românie profundă”, pentru o Românie scăpată de sub jugul politicilor îndoctrinare, care nu s-a pierdut de tradiţie şi care a înţeles pe deplin rolul credinţei, ca păstrătoare a dimensiunii verticale în cadrul existenţei. O Românie, în care tinerii să poată avea un cuvânt de spus şi să fie sprijiniţi în afirmarea talentului şi personalităţii lor: ,,Peste două decenii, cei care au astăzi cincisprezece-douăzeci de ani, vor prelua destinele României. Aceşti tineri sânt plini de idei, inspiraţi, interesaţi de integrare, de dezvoltare, de viitor. Într-o lume competitivă, ei observă că dacă nu sânt cei mai buni, nu au nici o şansă. Ei fac parte dintr-o generaţie care nu se mai lasă impresionată de discursurile noii limbi de lemn. Pe băncile şcolii tinerii au nevoie să deprindă valori. Ei pot fi încurajaţi de fiecare dată când vor să schimbe ceva în bine, când au o iniţiativă. Sistemul educaţional poate fi sprijinit de elevi, profesori, părinţi, comunitatea locală, Guvern şi de presă. Tinerii au forţa capabilă de a determina progresul şi recunoaşterea României; de aceea, Familia Regală le susţine aspiraţiile. Este cea mai puternică resursă a României în următorii 30 de ani”, scria Principele Radu al României în cartea ,, România O viziune pe 30 de ani”.
Acestea trebuie să fie principiile şi aspiraţiile fiecăruia dintre noi, a celor care vor o altfel de Românie, o Românie a regăsirii de sine, o Românie reconstruită în primul rând cu sufletul şi pentru suflet. Pentru comunitatea noastră, acesta ar trebui să fie un model de proiect menit a fi pus în practică cât mai curând posibil, începând chiar cu anul ce vine. Şi ca să fiu mai convingător, iată mesajul primit din Statele Unite ale Americii, chiar de la reputatul profesor şi scriitor Ovidiu Hurduzeu, căruia încă o dată îi mulţumesc pentru atitudinea deschisă şi apropiată de orice suflet ce simte româneşte: ,,Vă felicit pentru iniţiativa de a demara un proiect legat de `România profundă`. Este timpul ca ideile şi sugestiile din această carte , precum şi cele din `Economia libertăţii` să dea roade. Trebuie să reconstruim casa noastră: România. Să pornim însă de la fundaţie şi nu de la acoperiş. De la Bacău, şi nu de la Bucureşti. De la Romulus Dan Busnea şi nu de la Casa Regală. `România profundă` are nevoie de gospodari ai locului. Orice mişcare sau proiect legat de `România profundă` trebuie să pornească de la firul ierbii, de la realităţile locale. Voi saluta şi sprijini proiectul dumneavoastră dacă va fi un PROIECT LOCAL care să dezbată realităţile din judeţul Bacău. Dumneavoastră ştiţi cel mai bine ce se întâmplă la Bacău. Chiar avem nevoie de un proiect referitor la `Bacăul profund`.
Ar fi extraordinar şi v-aş fi recunoscător dacă îl veţi iniţia. Cu mult respect, Ovidiu Hurduzeu”. Este ceea ce eu voi susţine şi în faţa Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României, care a fost oaspetele judeţului nostru în primăvara anului 2009 şi, care, s-a arătat interesat despre tot ce ţine de proiectele şi aspiraţiile de viitor ale băcăuanilor, în vederea sprijinirii lor.
Înainte de ,,România Mare”, de România lui Iliescu, Băsescu, Geoană, sau oricare altă personalitate a momentului, avem nevoie de ,,România profundă”, de o Românie aşezată pe temelia spiritualităţii, pentru care a sosit timpul unui nou început istoric. Aceasta este provocarea căreia trebuie să îi răspundem în primul rând cu faptele, ca însemne ale trecerii noastre pe acest pământ şi ale moştenirii ce o vom lăsa generaţiilor viitoare.
Romulus Dan Busnea
