Nu este pentru prima dată când prepar zacuscă. Am mai făcut zacuște (acesta este pluralul corect conform surselor menționate pe dexonline.ro, deși aș fi fost tentat să le zic zacuști) și în Lumea Veche (aici și aici), ba chiar și în Lumea Nouă. Partea frumoasă la gătirea acestui preparat de sorginte rusească (cel puțin în ceea ce privește denumirea) este că, indiferent cât de mult (ori ba) respecți măsurile tradiționale, iese întotdeauna altfel. Contează mai puțin raporturile între ingrediente, cât proveniența acestora. Într-un fel, e ca la vinuri. Același soi, cultivat pe același sol, conduce la rezultate diferite, în ani diferiți. Pentru că sunt mulți alți factori care influențează calitatea ingredientelor utilizate și evident a produsului finit, chiar folosind aceeași tehnologie de fabricație. Pe scurt, nici o zacuscă nu seamănă cu alta. Probabil acesta este și motivul pentru care, rareori, o zacuscă preparată la scară industrială ne satisface din toate punctele de vedere: aspect, culoare, consistență, gust ș.a.m.d. Și, tot din aceleași considerente, nu avem o producție de masă de zacuscă, realizată la scară industrială.
Continuarea, AICI.