Zilele orașului-stațiune Slănic-Moldova 2016. Evenimente, puncte de vedere, scurt istoric, lecturi inedite…

3

Deși timpul scurs de la instalarea noii echipe a administrației publice locale din Slănic-Moldova și până la demararea unor proiecte a fost extrem de scurt, deși situația financiară cu care aceasta se confruntă de la preluarea noului mandat nu este deloc roză, iată că reînvierea tradiției sărbătoririi Zilelor orașului Slănic-Moldova a fost posibilă, evenimentul fiind organizat exclusiv din sponsorizări de la agenții economici din zonă, la care s-a adăugat participarea activă a voluntarilor și a altor oameni de bine, care au pus mult suflet în realizarea acestui proiect. Și nu e lipsit de importanță faptul că astfel de manifestări (care potrivit oficialităților locale nu vor mai avea doar un caracter sporadic) au tocmai menirea de a atrage atât turiști cât și investitori, de a îmbunătăți imaginea și creșterea notorietății unei localități.
Activitățile desfășurate în perioada 21 – 24 iulie 2016, sub genericul ,,Zilele orașului Slănic-Moldova”, au avut ca principal reper promovarea talentelor și a valorilor tradiționale locale și județene, printre acestea înscriindu-se cea de a XXIV-a ediție Festivalului Județean de Folclor și Târgul Meșterilor Populari, în organizarea Consiliului Județean Bacău, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău, precum și o serie de spectacole artistice, susținute de tinere talente de pe Valea Slănicului, Trotușului și Tazlăului, într-o fericită îmbinare cu programe adresate copiilor.
Printre participanți s-au numărat grupuri și ansambluri folclorice, asociații culturale și cluburi ale elevilor din întreg județul, dar și artiști consacrați sau în devenire, precum Florin Bejan & 60’ Blues, soprana Alice Maria Făiniță, o stea în plină ascensiune, sau George Aghinea, posesorul unei voci deosebite, cu un timbru aparte și cu un stil de interpretare propriu.
Printre noutățile acestei ediții s-a înscris și simpozionul tema ,,Strategii pentru dezvoltarea unui turism durabil în județul Bacău – Propuneri de proiecte în conformitate cu Programul Operațional Regional 2014 – 2020 – Sprijină investițiile în domeniul turismului”, manifestare aflată la prima ediție și organizată de Consiliul Județean Bacău, prin Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.
Într-un număr trecut din cotidianul online ,,Bacău Expres” am prezentat participanții la simpozion precum și principalele subiecte abordate cu acest prilej, în fapt, o întâlnire care a oferit oportunitatea unui schimb de bune practici între reprezentanții autorităților și instituțiilor publice locale, județene și regionale, centrelor de informare și promovare turistică, agenților economici din turism, prezența acestora din urmă fiind sub orice așteptări, în condițiile în care cele prezentate și dezbătute îi vizau în mod direct, turismul fiind principalul lor domeniu de activitate. Este vorba aici nu doar de lipsă de interes, ci și de o lipsă crasă de respect față de ceilalți participanți, care au onorat invitația adresată. Ce sa-i faci, cam asta se petrece în turismul de la noi: marea majoritate a agenților economici sunt interesați doar în a obține un profit cât mai mare, cu investiții cât mai mici sau deloc și cu o implicare la fel de redusă în diverse acțiuni / activități / parteneriate, care au ca principal scop dezvoltarea durabilă a turismului românesc.
În ceea ce privește ediția din acest an a evenimentului dedicat stațiunii Slănic-Moldova, se cuvin felicitări și mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în organizare, pentru modul în care toți aceștia, deși s-au aflat sub presiunea timpului și a lipsurilor financiare, au reușit să ofere turiștilor și localnicilor un program bogat, divers și original.
Cu toate acestea, consider că sunt necesare și câteva considerații referitoare la unele carențe constatate, care pot fi însă eliminate printr-o serie de îmbunătățiri aduse edițiilor viitoare, căci stațiunea Slănic-Moldova, în calitatea sa de gazdă, trebuie să fie mai reprezentativă în plan turistic, artistic și cultural, printr-o participare mai activă și mai creativă. Iată și câteva propuneri în acest sens, de care n-ar fi rău să se țină seamă:

– În deschiderea manifestărilor, după alocuțiunile rostite de reprezentanții autorităților locale și invitați, ar trebui să urmeze și o scurtă prezentare a istoricului stațiunii, a momentelor inedite din evoluția sa, a personalităților și oamenilor locului care și-au pus amprenta asupra acestei așezări, minunat colț de rai. Din păcate, subsemnatul a avut o astfel de inițiativă, ca și altele de fapt, dar nu s-a mai ținut cont de ea/ele, deși vă asigur, lumea e interesată să afle cât mai multe despre locul unde trăiește sau pe care îl vizitează);

– Conferirea titlului de ,,Cetățean de onoare al orașului Slănic-Moldova”, un ,,titlu onorific ce se acordă de autoritățile unei localități unei persoane a cărei activitate sau existență este legată în mod deosebit de viața localității sau pentru talentul și serviciile deosebite aduse de aceasta localității”;

– Promovarea în continuare a valorilor și tinerelor talente locale, dar și invitarea unor artiști consacrați (măcar câte unul pentru fiecare seară), în special dintre cei care sunt originari din județul Bacău (și sunt destule nume, care invitate și anunțate din timp vor putea fi prezente);

– Organizarea de spectacole de teatru sau estradă, de expoziții de artă, inclusiv în aer liber (vezi proiectul artistului plastic slănicean Alina Georgiana Teodorescu etc);
– Organizarea de simpozioane pe teme de turism (ca cel din acest an), balneologie, literatură, artă, cultură și tradiții, cu particparea unor personalități din respectivele domenii, în special din județul nostru;

– Organizarea de gale / demonstrații sportive în incinta Sălii de Sport și în aer liber;

– Locațiile de desfășurare trebuie alese cu grijă, pentru că se filmează și se fotografiază din toate unghiurile, iar voluntarii, mai cu seamă cei tineri, trebuie să fie într-o continuă acțiune, cât mai discretă și fără însemne prea țipătoare în ceea ce privește costumația. Adică: de preferabil ar fi ca pe veste să fie înscris numele asociației și doar atât, și nu cel de ,,voluntari ai primăriei” etc.

– Folosirea, în primul rând, a resurselor naturale, umane, materiale și imateriale din stațiunea Slănic-Moldova, după care ne adresăm prietenilor noștri riverani, acceptându-le părerile și colaborările pe diferite segmente, care nu întotdeauna se dovedsc a fi compatibile cu cel turistic, sau chiar cu unul de nișă. Aici e o mare carență: folosirea segmentului de nișă.
Dar e bine când ne învață alții cum să purcedem mai departe, ocolind cu multă dibăcie problemele reale cu care se confruntă comunitățile lor, începând cu infrastructura și terminând cu lipsa comunicării și transparenței veridice. Ca să nu mai vorbim de câte speranțe nutresc în realizarea tuturor proiectelor propuse, deși sursele nerambursabile de finanțare vor fi tot mai puține în viitor. Cred că o privire mai lucidă, mai realistă le-ar lumina oarecum discursurile. Să le dea Dumnezeu orientare și pricepere, nu doar lor, dar și primarului stațiunii Slănic-Moldova, inegalabilă din toate punctele de vedere cu toate celelalte localități cu potențial turistic din județul Bacău.
E corect și normal să existe o colaborare de bun augur între toți cei interesați de dezvoltarea și promovarea turismului în zonă, dar nu trebuie să existe exagerări, sau prea multe promisiuni, capitol la care oamenii noștri politici excelează, din păcate…

Pentru cei care doresc să urmărească toate manifestările, inclusiv simpozionul pe teme de turism (LA SLANIC MOLDOVA -Serviciul public judetean pentru promovarea turismului FILMARE EXCLUSIV TV ONESTI, postare din 23 iulie, simpozion cu o tematică extrem de interesantă, cu propuneri de proiecte în premieră!), pot accesa pe internet Televiziunea ,,Exclusiv TV Onești” | Facebook.

Slănic-Moldova, binecuvântat colț de rai…

Aniversări

* 20 iulie, 2016: 215 ani de la nașterea stațiunii, o dată cu descoperirea primului izvor mineral de către serdarul Mihalache Spiridon, la 20 iulie, 1801. Hramul Bisericii Ortodoxe ,,Sfântul Ilie”, patronul spiritual al stațiunii Slănic-Moldova;

* 27 – 28 iulie 2016: 125 de ani de la vizita Regelui Carol I al României la Târgu-Ocna și Slănic-Moldova, în 1891. Dezvoltarea ţării pe linie europeană, sub domnia eficientă a Regelui Carol I, în cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, a avut drept rezultat şi apariţia a numeroase staţiuni balneoclimaterice în munţii Carpaţi. Arhitectura acestor localităţi era asemănătoare şi tipică epocii, conţinând exemple central-europene, franceze sau belgiene.

Scurt istoric

Descoperirea primului izvor mineral la 20 iulie 1801 de către serdarul Mihalache Spiridon, este momentul care a marcat naşterea staţiunii Slănic Moldova, binecuvântat colţ de rai şi loc de tămăduire. Istoria scrisă ne arată că aceste locuri sunt pomenite pentru prima dată în ,,Hrisovul gospod din anul 1757, ghenar 1”, dat de către domnitorul Constantin Cehan Racoviţă, în plină epocă fanariotă, când întreaga vale a Slănicului ,,şi cu tot dealul de unde se scoate sare”, făcea parte din moşia singurului domn din epoca fanariotă născut dintr-o familie curat românească, la Racova (Vaslui) şi care, a ocupat în două rânduri scaunul Moldovei. Spre sfârşitul vieţii sale, domnitorul dăruieşte această moşie Epitropiei Spitalului ,,Sfântul Spiridon” din Iaşi, ,,fiindcă – aşa cum spunea el în acest hrisov – pentru cheltuiala spitalei este mare trebuinţă a se pune la cale vreun venit ca să fie totdeauna stătător şi nestrămutat ca să aibă săracii bolnavi cheltuiala lor ce se cade după orânduială”.

În anul 1812, sosesc la Slănic primii bolnavi ,,în număr de doi sau trei, care auziseră vorbind despre izvoarele de tămăduire din Germania şi ştiau să preţuiască folosul adus de apele minerale”.

Pe la 1816 se construiesc primele două case din bârne pe locul parcului aflat astăzi în centrul stațiunii, cu prilejul vizitei la Slănic a mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache. Numărul vizitatorilor creşte de la an la an, astfel că, pe la 1820 erau la Slănic vreo 40 de camere pentru bolnavi, făcute de serdarul Spiridon.

Un moment cu adevărat istoric poate fi considerat cel din 1824, când se acordă un privilegiu domnesc pentru înfiinţarea băilor, domnitorul Ioniţă Sandu Sturdza ridicând în 1826 numărul coloniştilor la 27. În 1837, după ce creşte numărul coloniştilor la 50, domnitorul Mihail Sturdza (1834 – 1849) trece şi la acte caritabile, obligându-l pe serdar printr-un hrisov suplimentar să dea încăperi fără plată de chirie până la un număr de 30 de bolnavi săraci, fapt pentru care, la rându-i serdarul îl obligă pe antreprenorul băilor să construiască şase camere pentru bolnavii lipsiţi de mijloace materiale. În tot acest răstimp, vin tot mai mulţi ţărani de pe Valea Oituzului şi din împrejurimi, întemeind satele Cerdac şi Satu -Nou.

În anul 1840, staţiunea apare pentru prima oară pe harta administrativă a Moldovei, sub denumirea de ,,Feredeiele Slănicului”.

Sub administraţia Epitropiei ,,Sfântul Spiridon”, stațiunea Slănic-Moldova urmează un parcurs ascendent al dezvoltării sale. Se lucrează cu multă abnegaţie la descoperirea şi captarea de noi izvoare, iar în 1856, din însărcinarea Epitropiei protomedicul dr. Ludwig Steege întocmeşte pe baza unor analize parţiale efectuate în 1856 de farmaciştii Zotta şi Abrahamfi – ajutaţi fiind şi de chimiştii Schnnell şi şi Th. Stenner, un studiu complet al izvoarelor minerale, pe care le compară cu apele unor vestite staţiuni balneare ale Europei: Vichy, Marienbad, Karlsbad, Spa, Aix – La Chapelle, St. Marie, Kissingen, Krahnchen.

Potrivit istoricului fondării Băilor Slănic prezentat de Dr. Epifanie Cozărescu, apele minerale au fost analizate pentru prima oară în anul 1832, din ordinul generalului rus Pavel Kiseleff, preşedinte plenipotenţiar al divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti în timpul administraţiei militare ruse, ambasador al Rusiei la Paris, unul dintre susţinătorii unirii Principatelor Române. În semn de recunoştinţă, Izvorul Nr. 1 va purta o perioadă denumirea de ,,Izvorul Sfântul Pavel” sau ,,Izvorul Preşedintelui”, după numele generalului rus care a vizitat staţiunea în anul 1833 (izvor denumit ulterior ,,Izvorul lui Mihail” sau ,,Izvorul Mihălucă”, după numele descoperitorului).
Însă, primele determinări ale compoziției chimice a acestor ape s-au efectuat în anul 1852, urmate de alte serii de analize în anii 1953, 1957, 1965 și apoi de analize periodice făcute la Laboratorul de chimie al apelor minerale din cadrul Institutului de Balneologie și Fizioterapie. Analizele au demonstrat, în general, că apele minerale ale acestor izvoare au avut, în timp, o compoziție chimică constantă.
În 1874, se descoperă izvorul Nr. 1 Bis care a fost numit ,,Izvorul lui Alexandru Vârnav”, unul dintre destoinicii gospodari ai Slănicului.

Apele izvoarelor minerale de la Slănic-Moldova sunt prezente la diferite expoziţii internaţionale obţinând medaliile de aur la Viena (1873), Paris (Expoziţia Universală – 1889), Bucureşti (Expoziţia Cooperativă – 1894) şi medalia de argint la Frankfurt pe Main (Expoziţia Internaţională de Balneologie – 1881).

În anul 1887, începe un amplu proces de sistematizare a staţiunii, locuitorii ce stăpâneau teritoriul din centrul Slănicului – unde se află astăzi parcul – fiind strămutaţi în partea de jos a staţiunii, unde formară Satu Nou. Potrivit istoricului prezentat de dr. Epifanie Cozărescu, ultimele 24 de gospodării au fost evacuate în 1880, locuitorii acestora primind loturi în suprafaţă de 1.200 mp, pe care şi-au construit case de locuit cu dantelării din lemn, specifice zonelor de munte.
În centrul localităţii, apar între anii 1887 – 1912, edificii noi şi impozante: Hotelul ,,Racoviţă” (construit între 1894 – 1897, după numele domnitorului care a donat Eforiei spitalelor aceste locuri), hotelurile Zimbru, Puf, Cerbu, Nemira, Cerbu, Dobru şi Central şi cantinele nr. 1 şi nr. 4; tot în această perioadă se finalizează lucrările de construcţie ale celebrului cazinou numit ,,Cazinoul Regal” (1894), ridicat după planurile arhitecţilor George Sterian şi H. Rick. Lângă Hotelul ,,Racoviţă”, se mai construieşte o sală de cură şi Inhalatorul (1912), dotat cu cele mai moderne instalaţii de aer comprimat de fabricaţie germană, o adevărată uzină, construită pentru tratarea afecțiunilro respiratorii.

În 1890 se construieşte şoseaua Târgu-Ocna – Slănic-Moldova şi patru poduri de fier peste apa Slănicului sub îndrumarea ing. Elie Radu, personalitate proeminentă a tehnicii româneşti, într-o perioadă în care la noi în ţară, tehnica era abia în faşă.

Prima şcoală de pe Valea Slănicului este înfiinţată în anul 1886 în satul Cerdac, care funcţiona într-o casă particulară cu un singur învăţător. În 1898 a luat fiinţă şi prima şcoală din Slănic-Moldova, tot cu un singur învăţător; localuri noi pentru aceste şcoli se mai ridică pe la 1908, iar în Cerdac, în anul 1925 .

Pentru alimentarea cu apă a staţiunii se construieşte în 1898 un rezervor pe muntele Pufu, care deţinea o instalaţie de apă pentru exterior; în anul 1900 se construieşte prima uzină electrică ce putea asigura prin intermediul celor două generatoare electrogene furnizarea de curent electric pentru cele mai mari hoteluri, iar parcul era iluminat de 5 mari lămpi.

La început de secol XX, Slănic-Moldova era o staţiune balneoclimaterică modernă pentru acele vremuri, care se înfăţişa mândră alături de alte staţiuni recunoscute pe plan internaţional.

În ciuda prefacerilor care încep să se simtă o dată cu sistematizarea staţiunii şi apariţia unor construcţii noi, cu punerea în funcţiune a uzinei electrice şi amenajarea imensului şi frumosului parc, anii Primului Război Mondial au transformat stațiunea într-un morman de ruine. Trupele austro-ungare şi germane încercau să-şi deschidă drum pe linia Târgu-Ocna – Adjud – Mărăşeşti spre inima Moldovei, iar pentru a pune stăpânire peste staţiune, dădeau repetate atacuri, tirul artileriei distrugând tot ce-i stătea în cale. Inamicul cunoştea bine valoarea apelor Slănicului, astfel că încă din 1853, austriecii lăsaseră o santinelă pentru paza izvorului nr.1, forţată mai apoi de localnici să plece. De mai multe ori , pe parcursul nopţilor, ei încercaseră să mute bariera de frontieră pentru a intra în stăpânirea izvorului. După invazia staţiunii de către trupele germane, comandamentul militar este cantonat la Hotelul ,,Racoviţă”, iar frumoasa clădire a cazinoului este transformată în grajd. În retragere, trupele germane incendiază staţiunea, care este complet distrusă, reconstrucţia începând târziu, abia în anul 1927.

În vara fierbinte a anului 1944, mai precis în preajma actului istoric de la 23 August 1944 (în zilele de 21 și 22 august), la Slănic-Moldova au avut loc întâlnirile de taină între mareșalul Ion Antonescu și generalul Hans Friessner – comandantul Grupului de Armate ,,Ucraina de Sud” (cazat la Vila ,,Rica”), ce s-au soldat cu luarea unor importante decizii cu privire la soarta războiului și a țării.

Printre vizitatorii de marcă ai stațiunii și personalitățile locului îi menţionăm pe Costache Conachi, poetul care alături de fraţii Văcăreşti a deschis drumul liricii româneşti şi care, aflat la Slănic în 1819, a încrustat în coaja unui brad sentimentele sale pentru frumoasa Zulina, numele de alint al Smarandei Negri, născută Donici, mama marelui om politic şi patriot român Costache Negri, pe care o întâlnise în mijlocul acestei naturi fermecătoare;
Veniamin Costache – mitropolitul cărturar al Moldovei, oaspete al staţiunii în 1816;
Regele Carol I, care poposeşte la Slănic în 1891; Costache Negri, poet şi om politic; povestitorul Nicu Gane, care ne-a lăsat în nuvela ,,Două zile la Slănic” amintiri din viaţa staţiunii în perioada 1890-1900; marele povestitor Ion Creangă, care începând cu anul 1884 a fost câtva veri la Slănic pentru a face ,,feredeie” (băi) şi pentru a se trata pentru beteşugul său cu renumitele ape minerale – premiate cu medalii de aur şi argint la diferitele expoziţii internaţionale de balneologie; publicistul și scriitorul Wilhelm de Kotzebue – consulul Rusiei în Moldova, de la care ne-au rămas însemnările de călătorie foarte valoroase pentru valoarea lor de document publicate în cartea ,,Aus der Moldau. Bilder und Skizzen,” Leipzig, 1860 (,,Din Moldova. Descrieri şi schiţe”); compozitorul George Enescu, geniul muzicii româneşti, cel care, la 24 iulie 1889 (pe vremea când era elev al Conservatorului din Viena), concertează pentru prima oară în faţa numerosului public aflat în staţiune, când nici nu împlinise nouă ani; scriitorul Alexandru Vlahuţă, cel care descoperea în literatură frumuseţea aşezării Slănicului pe care o denumeşte ,,Sinaia Moldovei”; arhitectul George Sterian; filosoful Ion Petrovici – profesor universitar la Iaşi şi Bucureşti şi ministru în perioada interbelică, cel care povesteşte în cartea ,,De-a lungul unei vieţi”, episoade din perioada când îşi petrecea vacanţele la Slănic-Moldova; Nicolae Grebenea, singurul preot-primar din istoria stațiunii și unul dintre martirii luptei anticomuniste; dramaturgul, poetul şi publicistul băcăuan Viorel Savin, fost director al Casei de Cultură și al Teatrului Popular de Comedie Slănic-Moldova; poetul Alexandru Dumitru – slănicean prin adopţie; scriitorul şi poetul Valeriu Filimon, cea mai importantă personalitate născută pe meleaguri slănicene; artiştii plastici Ilie Teodorescu și fiica lui, Alina-Georgiana Teodorescu; medicul şi publicistul Romulus C. Busnea; arhimandritul dr. Irineu Cjeorbeja; părintele-paroh Constantin Cartas, student al marelui istoric Nicolae Iorga; dr. Epifanie Cozărescu, istoric și publicist; profesorul şi publicistul Răzvan Ştefănescu; regizorul, scenaristul şi actorul Marin Cimponeriu, actriţa și activistul cultural Adriana Cimponeriu, verişoara poetului Nicolae Labiş; actorul și regizorul Fabian Nedelcu, discipol al marelui regizor Jean Georgescu; scriitorul și publicistul Mircea Dinutz, fost director al Casei de Cultură Slănic-Moldova; medicul și scriitorul Dorel Raape; părintele-paroh ortodox Mircea Ilie și fiul acestuia, preotul și publicistul Cătălin Ilie, un pasionat al istoriei locurilor; profesorul, compozitorul, dirijorul și publicistul Liviu Dănceanu, nume de marcă al muzicii contemprane, inițiatorul și organizatorul unor concerte de muzică clasică și contemporană în stațiunea de la poalele Nemirei, balneofizioterapeutul Dan Ciurlică, cel care a pus bazele unui centru de sănătate în exclusivitate naturist, ing. ec. Constantin Popa – doctor în turism și unul dintre pionierii investițiilor în tursimul slănicean, omul de afaceri Dumitru Sava, implicat activ și afectiv în editarea uneia dintre cele mai importante și documentate lucrări despre stațiunea Slănic-Moldova, ec. Ioan Munteanu, unul dintre cei mai reputați manageri de turism din județ și vicepreședinte al Organizației Patronale a Turismului Balnear din România etc.

În anul 1897 (iunie), apare pitorescul ziar de sezon ,,Curierul Băilor Slănic”, elogios semnalat de presa acelor vremuri, care îl prezintă ca pe ,,singurul ziar ce apare într-o staţiune balneară a României”, iar în perioada 1903-1904, au loc stagiunile teatrului bucureştean – primele dintr-o staţiune montană românească, cu actori de calibru, printre ei numărându-se şi Aristide Demetriade, cel care a făcut carieră în rolul lui Hamlet.

Începând cu anul 1950, stațiunea Slănic-Moldova, intră într-un amplu proces de modernizare, care va continua până în anul 1970, când se vor putea vedea roadele mult aşteptate, după uriaşe eforturi colective. Se construiesc edificii noi, se fac reparaţii capitale, se modernizează bazele de tratament şi vilele existente pentru a le spori gradul de confort; staţiunea este racordată la sistemul energetic naţional, se instalează lumina fluorescentă şi becuri cu vapori de mercur, se construieşte o staţie de aprovizionare cu apă şi un nou sistem de canalizare, iar în 1964 se montează releul de televiziune.
În centrul Slănicului se construieşte un mare complex comercial care include şi ateliere meşteşugăreşti, precum şi alte spaţii de deservire care vor acoperi cerinţele populaţiei stabile şi a celor peste 30.000 de ,,oameni ai muncii” veniţi anual la tratament şi odihnă; pe strada Ştefan cel Mare, în locul fostelor vile, se înalţă primele blocuri cu o arhitectură specifică zonelor de munte; se ridică edificiile noilor şcoli din Cireşoaia, Cerdac, Slănic-sat şi Slănic, dotate cu laboratoare moderne şi mijloace de practică culturală cerute de exigenţele desfăşurării învţământului. Noua Staţiune Medical-Balneară Slănic-Moldova (S.M.B.), este dotată cu instalaţii şi apartură medicală modernă, în cadrul căreia, începe să funcţioneze o nouă policlinică medicală care va beneficia şi de un punct de primire pentru urgenţe.
Se întreprind lucrări de reabilitare a zonei izvaorelor minerale, se forează şi se captează noi surse de ape minerale, paralel cu amenajarea primei mofete a staţiunii, în anul 1976. Aceasta era o cabină de tratament cu emanaţii naturale de gaze, în cea mai mare parte bioxid de carbon, asociat cu azot şi hidrogen, ale cărei rezultate au dus la extinderea acestei terapii prin construirea de noi şi spaţioase cabine, pentru un număr cât mai mare de pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare asociate.

În grota salinei de la Târgu Ocna, se pun bazele în 1972, unui sanatoriu destinat tratării bolilor respiratorii, aparţinând în primii ani Întreprinderii Balneoclimetrice Slănic-Moldova, care va mai administra printre altele, izvoarele şi băile staţiunii Bălţăteşti (jud. Neamţ), până la închiderea acestora, în 1973.

În incinta Cazinoului, iau fiinţă Casa de Cultură a oraşului, Biblioteca Orăşenească, Teatrul Popular de Comedie, Cinematograful ,,9 Mai”, cu splendida sală cu balcoane având o capacitate de 380 de locuri, un club destinat tinerilor, dar şi Galeria de Artă, care va găzdui vreme de peste 20 de ani, vernisajele unor expoziţii de pictură, sculptură şi artă decorativă tradiţională.

Şi dacă vorbim de teatru, nu trebuie să uităm marile succese repurtate de echipa Teatrului Popular de Comedie Slănic-Moldova, care începând cu anul 1960 a avut reprezentaţii ce au făcut deliciul publicului. Priceperea şi pasiunea au făcut din aceste spectacole realizări artistice de excepţie, dovada fiind premiile obţinute în cadrul concursurilor județene, regionale și naționale la care trupa teatrului a participat mai bine de 25 de ani.

În luna mai a anului 1973, stațiunea este vizitată de către președintele de atunci al României, Nicolae Ceaușescu, iar începând din 1974 și până la începutul anilor `80, stațiunea devine una de interes internațional, după care, ca urmare a modificărilor survenite în politica externă a țării, stațiunea redevine una de interes național.

Și ca un remember, întru cinstirea și sărbătorirea stațiunii, o lectură inedită, din colecția scrierilor proprii: Slănic-Moldova în perioada interbelică. Vilegiatură în stațiunea de la poalele Nemirei

Viaţa Slănicului de după încheierea războiului din 1916-1919, a fost pusă sub semnul sacrificiilor generate de refacerea staţiunii, care s-a derulat cu sincopele inerente, timp de câţiva ani, începând cu 1922. În vara lui 1932, conducerea Administraţiei Băilor Slănic a depus eforturi intense pentru a readuce staţiunea la imaginea plină de strălucire de dinainte de război, proiectând şi ridicând din ruine acele construcţii care rămăseseră nerefăcute şi despre care am amintit în capitolul anterior. Încă din 1930, se derulează un amplu program de reamenajare a staţiunii, astfel incât lucrările să poată fi terminate până la începerea viitorului sezon. Înainte de toate, sunt dezgropate, strânse şi transportate osemintele tuturor soldaţilor care au pierit în timpul Primului Război Mondial, după care sunt îngropate cu onoruri militare în Cimitirul Eroilor, construit între 1930-1931, pe o suprafaţă de 480 mp. La intrare, pe două plăci de marmură, sunt inscripţionate următoarele cuvinte: ,,Construit de Societatea Cultul Eroilor. Comitetul Central Bucureşti 1930-1931” şi, ,,Aici odihnesc ostaşi români, ruşi, germani şi unguri, căzuţi în războiul 1916-1919”.
La 12 octombrie 1932 (din inițiativa și neobosita stăruință a profesorului dr. Rașcanu, epitrop al Casei Spitalelor ,,Sf. Spiridon” din Iași și sub conducerea arhitectului profesor I. Pompilian, antrepenor C. Maccia), începe ridicarea din ruine a monumentalei clădiri a hotelului Racoviţă, astfel că până în vara anului viitor (1933), este inaugurat hotelul refăcut împreună cu instalaţiile de băi şi anexele aferente, redându-i-se măreţia şi splendoarea de odinioară. Cele peste 100 de camere vor fi înzestrate cu noi dotări, care îi vor conferi un confort sporit, cu toate că, din punct de vedere al tarifelor aplicate, era o structură de primire turistică accesibilă oricărui turist. Dar iată şi principalele activităţi cuprinse în ,,Programul de înfrumuseţare a Slănicului pentru perioada 1932 – 1933” elaborat de conducerea administrativă a Băilor Slănic- prezentat în prima monografie a stațiunii scrisă între 1930 – 1934 de către Cleopatra Tăutu, cu adaptările impuse pentru o mai bună înţelegere a obiectivelor propuse:
1.Prelungirea cheiului de la Izvorul nr.1 bis, până la Izvorul nr.3, care va aduce prin aceasta, o mare uşurare celor suferinzi; 2. Refacerea şi mărirea parcului de la Cascadă; 3. Gudronarea şoselelor; 4. Dărâmarea barăcilor din Satul Nou al staţiunii şi menajarea pe locul viran a unui splendid parc; 5. Renovarea tuturor hotelurilor, vilelor, caselor de odihnă, dar şi a obiectivelor de patrimoniu precum Cazinoul Regal, în special renovarea sălii de spectacol, a sălilor de joc şi a restaurantelor cazinoului, care va fi exploatat în regie, de către Şcoala de menaj din Iaşi; 6. Instalarea de calorifere în vile şi hoteluri, pentru ca staţiunea să poată fi folosită de cei bolnavi chiar şi în timpul iernii, ceea ce va face ca aceasta să devină astfel, o staţiune balneoclimaterică cu sezon permanent; 7. Ridicarea unei noi biserici în satul Cerdac; 8. Construirea de noi hoteluri pentru găzduirea vizitatorilor care de multe ori, în plin sezon, nu mai găsesc camere libere; 9. Revizuirea izvoarelor din punct de vedere ştiinţific; 10. Îmbunătăţirea drumurilor şi tranşarea definitivă a chestiunii apei;
11. Împiedicarea scumpetei vieţii în staţiune, prin reducerea preţurilor la vile, hoteluri şi case particulare, precum şi ieftinirea trebuinţelor necesare, pentru a face posibilă viaţa tuturor suferinzilor din oricare treaptă socială ar face ei parte; 12. Valorificarea tuturor drepturilor aşezămintelor Casei ,,Sf. Spiridon”, prin revendicarea tuturor donaţiilor şi averilor acetei instituţii. Şi toate aceste obiective, erau derulate în ciuda marilor probleme generate de marea criză economică mondială din 1929 – 1933!
Din punct de vedere adminsitrativ, Slănicul a depins până pe la 1898, de comuna Târgu Trotuş; de la această dată, se înfiinţează comuna Slănic, având în componenţa sa satele Cerdac şi Cireşoaia. În anul 1934, comuna urbană Slănic s-a împărţit în două: staţiunea propriu-zisă, declarată comuna urbană (denumită Băile Slănic) şi comuna rurală cu denumirea Slănic-Cerdac, în care erau incluse satele Cerdac şi Cireşoaia, cu primăria aflată în satul Cerdac. Locuitorii din aceste aşezări şi-au manifestat tot timpul nemulţumirea pentru faptul că erau despărţiţi de staţiune. În urma repetatelor solicitări ale populaţiei din cele două sate, în 1945 are loc desfiinţarea primăriei din Cerdac şi unirea Cerdacului şi Cireşoaiei cu oraşul Băile Slănic.
Renăscută din propria-i cenuşă asemenea păsării Pheonix, staţiunea traversează o perioadă de linişte şi prosperitate, iar priveliştile sale încântătoare şi izvoarele sale tămăduitoare, atrag pe an ce trece, un număr tot mai mare de vilegiaturişti. După cum relata şi presa vremii, era atâta viaţă şi mişcare în Slănicul Moldovei, ,,încât aveai impresia că aceasta ar fi singura staţiune din România”. De altfel, în anul 1897 (iunie), apare pitorescul ziar de sezon ,,Curierul Băilor Slănic”, elogios semnalat de presa acelor vremuri, care îl prezintă ca pe ,,singurul ziar ce apare într-o staţiune balneară a României”, iar începând cu anul 1903 reapare sub denumirea de ,,Curierul Slănicului”.
Astfel, pe o perioadă de 14 ani (1903-1905, 1907-1915, 1932 şi 1933), s-au editat în fiecare sezon estival între 5 şi 11 numere, redacţia publicaţiei avându-şi sediul în incinta hotelului Racoviţă. În primul număr din 1932, publicaţia relatează o convorbire avută la Berlin de către profesorul dr. Demetriade cu medicul şef al fostei Armate a IX-a germană, care a petrecut mai mult timp la Slănic şi care a declarat că românii nici nu-şi dau seama de marea valoare ce o reprezintă apele de la Slănic în terapia balneară. Renumele internaţional al staţiunii, la care a contribuit în mare măsură şi acest ziar, poate fi apreciat după marele număr de oaspeţi străini veniţi din Paris, Londra, Viena, Milano, Florenţa, Port-Said etc. Pe bună dreptate, redactorul-şef al ziarului, M. Miereanu, sublinia cu mândrie şi satisfacţia misiunii îndeplinite realizările Slănicului, în editorialul ,,După 30 de ani”, apărut în numărul festiv din 26 iulie 1933: ,,Timp de 14 ani, aproape fără întrerupere, ziarul nostru şi-a făcut conştiincios datoria, contribuind la înălţarea celei mai frumoase staţiuni din România, Slănicul Moldovei”.
De la poveştile inegalabilului Ion Creangă care a vizitat în câteva rânduri Slănicul, de la consemnarea primului concert susţinut în faţa publicului de cel mai mare compozitor român George Enescu, a momentelor războiului şi apoi la renaşterea şi înflorirea staţiunii, la binefacerile izvoarelor minerale şi la bogata activitate cultural-artistică, ziarul a înfăţişat viaţa staţiunii, preamărind acest colţ de rai. O tradiţie care ar merita reânviată, pentru ca memoria Slănicului să fie mereu proaspătă.
Atmosfera Slănicului din acea perioadă era întregită în perioada sezonului, de acordurile muzicale ale fanfarei militare care dădea semnul trezirii dis-de-dimineață, încă de la ora cinci şi jumătate, cântând marşuri prin toată staţiunea şi anunţând astfel, începerea unei noi zile. Slănicul devenea deodată animat, iar grupuri de vizitatori şi bolnavi se revărsau spre izvoarele minerale, dotaţi fiind cu pahare sau ceşti pe care erau reproduse imagini din staţiune. Alţii îşi făceau plimbarea de dimineaţă pe aleile din parc, prin pădure, spre cascadă, sau spre terasele din centrul staţiunii. Aproape de orele opt ale dimineţii, toate restaurantele, bodegile şi Cazinoul, erau înţesate de lume, pentru o gustare ,,subţire”: ceai, cafea cu lapte, pâine cu unt şi dulceţuri dintre cele mai diverse, cornuri, prăjituri. Frumosul parc se umplea şi el de lume, care venea aici să citească jurnale, să discute, ori să asculte muzica fanfarei militare, al cărei program începea zilnic, fix la ora zece, se termina în jurul prânzului şi se relua după masa, între orele 17.00 – 19.00. Seara, după servirea cinei, lumea se îndrepta agale spre locurile de distracţie, în special spre sălile cazinoului, unde participau la jocurile de noroc (vestita ruletă), la biliard, la ceaiuri dansante, festivaluri, concerte de muzică clasică, sau vizionau- unii pentru prima oară, filmele care rulau în fiecare seară în sala cinematografului. Unii se retrăgeau în camerele vilelor sau hotelurilor de pe la nouă şi jumătate, pentru a fi proaspeţi de dimineaţă, când plecau la tratament, sau în excursiile care se organizau prin împrejurimi la Poiana Sărată, Cireşoaia, Monumentul Eroilor şi Mănăstirea de pe Măgura Ocnei de la Târgu Ocna, la Biserica lui Ştefan cel Mare de la Borzeşti şi în alte localităţi de pe Valea Trotuşului.
Istoria Slănicului consemnează în acest intreval de timp un fapt cu totul inedit, reprezentat de existenţa unui Regulament de ordine al staţiunii, stabilit de către Epitropia Casei Spitalelor ,,Sf. Spiridon” din Iaşi, proprietara aşezământului Băilor Slănic. Administraţia Epitropiei menţinea ordinea peste tot în staţiune, după reguli bine stabilite şi obligatorii atât pentru autorităţi cât şi pentru turişti:
,,Sunt gardieni la tot pasul, puşi pentru paza circulaţiei, a florilor, a diferitelor plantaţii. Ordonanţe stricte la orice răspântie opresc pescuitul, vânatul, ruperea florilor şi a arborilor, iscălirea pe bănci şi pe coaja copacilor, precum şi tot ce ar aduce pagubă staţiunii, ori ar tulbura liniştea vizitatorilor sau ordinea pe tot cuprinsul localităţii. Asemenea, se observă strict plata taxelor de cură şi muzică fixate obligatorii pentru toţi ce stau mai mult de trei zile în staţiune. Toate aceste instrucţiuni, precum şi plata taxelor sunt cuprinse în prospectele pe care Eforia le trimitea le cerere tuturor celor interesaţi să viziteze ori să-şi facă procedurile de tratament în această localitate. Traiul în staţiune e mai moderat faţă de celelalte staţiuni din ţară, iar drumul la Slănic mai obişnuit se face cu trenul, având o reducere de cincizeci la sută pe căile ferate, sau cu maşina. Zilnic, foarte multe maşini şi trăsuri, aduc la Slănic prin Târgu Ocna, pe o şosea admirabilă, pe cea mai mare parte dintre vizitatori”, relatează Cleopatra Tăutu în a sa monografie. Slănicul parcurgea astfel, o perioadă de remarcabile realizări, impresionabile pentru acea vreme, fapt remarcat cu emoţie şi sensibilitate poetică în finalul cărţii sale, de Cleopatra Tăutu: ,,Cine te-a vizitat, nu te mai poate uita, căci în mijlocul darurilor tale neântrecute şi a frumuseţilor tale încântătoare, sufletul lui a vibrat adânc. În Slănic, ochiul se desfată, mintea se recrează, sufletul întreg vibrează de emoţii puternice. Întreaga fiinţă, sub influenţa ta binefăcătoare, se înviorează, omul bolnav se vindecă sau măcar îţi alină suferinţele, cel obosit se odihneşte, cel mâhnit află în tine mângâiere, iar cel vesel, găseşte la tine, mediul cel mai prielnic lui! Fii dar în veci, binecuvântat, fermecător colţ de rai pământesc!”
Iată şi o altă prezentare a staţiunii datată de pe la 1938, publicată în Enciclopedia interbelică a României, având ca reper o hartă care înfăţişează fiecare judeţ în parte, inclusiv a celor ce aparţineau României la acea dată:
,,Staţiuni climatice, balneare, turism: Slănicul-Moldovei, staţiune balneară situată la 17 km de gara Tg.- Ocna; altitudine 530 m; climat blând; localitate ferită de curenţi şi înconjurată de păduri de brad; una dintre cele mai reputate staţiuni balneare româneşti, refacută integral după razboiul de la 1916; ape alcaline, cloruro-sodice şi feruginoase, bicarbonate; stabilimente balneare moderne, cu băi minerale calde, hidroterapie şi inhalaţii; indicaţiuni în cura internă: boli de stomac, ficat, diabet, anemie, cloroze, nervi, afecţiunile aparatului respirator, iar în cura externă : boli cronice de femei, reumatisme, oftalmii cronice; 3 hoteluri mari, numeroase vile, restaurante (unele dietetice), oficiu PTT, medici balneari specialişti, farmacie, cazinou, teatru, plimbări şi excursii numeroase”.
În judeţul Bacău, mai figurau ca staţiuni balneo-climatice de inters local cu ape cloruro-sodice, următoarele localităţi: Moineşti, Năstăseni, Târgu Ocna, Poiana Sărată, Sărata şi Vâlcica. La capitolul ,,Principalele aşezări”, Băile Slănic, figurează ca o ,,comună urbană, staţiune balneo-climatică situată în regiunea muntoasa, la 530 m altitudine, la o depărtare de 17 km de Tg.-Ocna de care e legată prin curse de autobuze; are 1989 locuitori; staţiune climatică de prim rang vizitată mult pentru apele minerale pe care le posedă; 1 biserică ortodoxă şi 1 romano-catolică, 1 şcoală primară mixtă, 1 cămin cultural, 1 cinematograf de vară, cazinou; Primărie, Comisariat de Poliţie, Post de jandarmi, Oficiu PTT, Oficiu telefonic”.
Romulus Dan BUSNEA