La ceas de mare sărbătoare creștină, joi, 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, inima celui care a fost muzicianul, compozitorul, muzicologul, dirijorul, profesorul și publicistul Liviu Dănceanu*, a încetat să mai bată. Avea doar 63 de ani…
Personalitatea lui complexă și prestigioasă, caracterizată prin genialitate, sensibilitate, eleganță și multă modestie, s-a impus covârșitor în lumea muzicii contemporane românești și universale. Gândirea vizionară, lucidă, un simț estetic cu totul deosebit, bogăția limbajului folosit, nicidecum clișeic, ci mai degrabă academic, au fost alte trăsături ale personalității sale, toate acestea, așezate pe un fundament cultural și muzical solid. Până și atingerea nivelului maxim în muzica de azi, cel al muzicii contemporane, savante, fie ea de natură conservatoare sau inovatoare, indică un nivel superior de pregătire și de percepție a muzicii pe care le-a atins în evoluția sa Liviu Dănceanu, care, după cum spunea într-un interviu, ,,a avut de-a face cu mâna destinului, a cărui lucrare se traduce prin traiectul irefutabil al fenomenului muzical ajuns, se pare, la ultima fază a evoluției sale: faza atomizării”.
Dacă nu l-aș fi cunoscut și n-aș fi stat în atâtea rânduri de vorbă cu maestrul Liviu Dănceanu, slănicean prin adopție, ca și mine de altfel, mi-ar fi fost poate mai ușor să vorbesc despre domnia sa la timpul trecut, dar așa, blocajul este iminent…
Să nu uităm, că pe lângă capodoperele sale muzicale, Liviu Dănceanu a lăsat posterității și adevărate bijuterii literare, de o inestimabilă valoare, ce-i conferă statutul de teoretician și eseist de primă mână, poate unul dintre cei mai reprezentativi pe care i-a avut România ultimelor decenii.
Ultima sa apariție editorială, intitulată ,,Jurnal arial cursiv” (2017), este o bucurie pentru orice spirit însetat de frumos, de cunoaștere, de comunicare, de călătorii virtuale sau reale. Este o carte în care autorul relatează experiențele ultimului an plin din viața sa (16 octombrie 2015 – 16 octombrie 2016), care se încheie cu redarea interviului acordat revistei ,,Muzica”, în 17 octombrie 2016. Un jurnal pe care maestrul îl încheie la reședința sa din Slănic-Moldova, o a doua sa casă, sau poate, prima din sufletul său…
Un jurnal pe care mi l-a dăruit cu mare plăcere: ,,Pentru Romulus-Dan Busnea, prietenia diaristului întru respect și adevăr. Liviu Dănceanu, Slănic-Moldova, 12. 03. 17”.
Iată, un scurt fragment, scris cu un an și treisprezece zile înainte de trecerea la cele veșnice:
,,6 octombrie, Slănic-Moldova. Vreme de toamnă. Frig. Un rezumat perfect al întregii vieți, care apune într-un cadru natural de ploaie, tăcere și îngheț. Ca un post-scriptum al soarelui, copacii, desfrunzindu-se, mai păstrează încă timizi, ceva din umbrarul împrumutat astă-vară de la primăvară, adăugând pământului așternuturi noi, ca o mireasă întârziată ce își leapădă rochia de nuntă pe o muzică ofilită de ceață și brumă. Seninătatea coniferelor, în răspăr cu morocăneala foioaselor e parcă un mijloc de a salva un vinovat voinic și de a asupri un nevinovat firav. La televizor este prognozată deja cea mai grea iarnă de când se monotorizează parametrii meteorologici. Este motivul pentru care mă zoresc să merg la piață după gogonele și pepeni, castraveți și ardei pe care-i voi umple cu varză. Totul îmbăiat în saramură. În borcane și butoaie. Nu de alta, dar sarea e cel mai bun remediu împotriva înghețului”.
Și, un altul: ,,16 martie, București. Simt cu timpul trece pe lângă mine, cum apa pe lângă penele unei gâște. Există o demonie a celui ce dispune de voință și constantă temperamentală. Uneori sunt îndârjit ca un măgar. De vină e tot flacăra unei voințe în plină manifestare. Ori forma rudimentară a caracterului care se cheamă încăpățânare. Ca rac sunt hiper-perseverent. Or, un dicton spune că a persevera este diabolic. Mă consolez obeservând cum vâlvătaia tenacității mele scade, treptat, din intensitate. Nu-mi rămâne decât străduința ca să nu se stingă de tot”.
Citându-l pe regretatul compozitor, muzician și muzicolog Pascal Bentoiu, care spunea că ,,privește calm, fără nici o remușcare artistică trecutul și fără nici o speranță deplasată viitorul”, Liviu Dănceanu a ținut să adauge: ,,Nu moartea este groaznică. Ba, uneori, ea este blândă când se leagă de viață. Doar uitarea subită, monstruoasă e ceea ce trebuie cu îndârjire să refuzăm a înțelege”…
Mă opresc aici, la aceste cuvinte, întipărite definitiv în minte. Și în suflet, acolo unde acum e atâta durere…
Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, om cu suflet frumos și bun!
* Liviu Dănceanu (n. 19 iulie 1954, Roman – d. 26 octombrie 2017, Slănic-Moldova) a absolvit Universitatea Națională de Muzică București (1980), secția compoziție, clasa prof. Ștefan Niculescu. Doctor în Muzicologie al Universității Naționale de Muzică București.
Debutează în calitate de compozitor în 1978 cu Les héros, op.1, la Conservatorul bucureștean. Tot aici urmează și studii aprofundate (1980 – 1981). Cursuri de specializare: Seminarul Internațional de Compoziție din Kasimiersz-Dolni (1984), unde studiază cu Xenakis, Kotonski și Paul Patterson. Călătorii de documentare la Paris, Londra, Praga, Tallin, Warșowia, Moscova.
A fost fondatorul și directorul artistic al ansamblului ARCHAEUS, cu care a participat la importante întâlniri muzicale internaționale. A dirijat peste 500 concerte în România, Rep. Moldova, Italia, Spania, Germania, Anglia, Irlanda, Portugalia, Rusia, Slovacia, U.S.A, Corea, Finlanda, Franța, Austria, Ungaria, Ucraina, Albania, Elveția, Danemarca, Belgia, Bulgaria, Serbia.
Director Artistic al Festivalului ,,Zilele Muzicii Contemporane – Bacău” (din 1986) și al Festivalului „Săptămâna Muzicii Noi – București” (1992 – 1996 și 2001 – 2002).
Președinte al ISCM – Secțiunea Română (1991 – 1994).
A fost profesor de istoria muzicii, estetică și compoziție la Universitatea Națională de Muzică București. A susținut conferințe la conservatoarele de muzică din München și Detmold / Münster, Centrul de Muzică Experimentală al Universității de Muzică din Carbondale, conservatorele din Dijon, Alcoi, Lyon, Centrul pentru Muzica Contemporană “Pomerigi di Musica Nuova” – Torino, Uniunea Compozitorilor din Moscova.
A realizat numeroase emisiuni de radio și televiziune, în România și în străinătate, a câștigat premii precum ,,Studium de Toulouse Prize” (1986), Premiul ATM (1987), premii ale UCMR (1988, 1990, 1994, 2000, 2004, 2006), Premiul Academiei Române (1988), Premiul ACIN (muzică de film, 1988), Premiul SOROS (1997) etc. Lucrările lui au fost înregistrate (LP, CD, casete audio) în România, Franța, Spania, Italia, Olanda, U.S.A, Germania.
A publicat 24 volume de muzicologie și estetică muzicală, precum și numeroase studii, eseuri, articole, cronică muzicală, interviuri în diferite reviste din România și din alte țări.
A primit comenzi de compoziție de la festivaluri, asociații sau interpreți precum: Antidogma Musica (Torino), Musica Nova (Alicante), ENSEMS (Valencia), Ofician Musical (Porto), Trieste Prima, Musique en Scène (Lyon), Composers Concordance (New York), DePaul University (Chicago), Cleveland Chamber Symphony, Concorde (Dublin).
Un fel de crez componistic:,,Uneori funcționez ca un bumerang cu acțiune lentă: odată atinsă ținta, mă întorc acasă; în peregrinarile mele, fiecare eveniment constituie o țintă virtuală; sunt avid după impresii pe care le adun din toate muzicile întâlnite pe drum. Alteori sunt mânat de un singur gând, caut anume ceva, un timbru nou, o nouă formă de relief sonor etc. Câteodată slujesc la curțile feudalilor marii muzici. Altădată, dimpotrivă, perorez idei consacrate, preluate însă după chipul și asemănarea mea. În fine, există momente când urmăresc anexarea unor noi teritorii în care să-mi impun legea, obiceiurile, fiind în același timp contaminat de specificul acestor teritorii. În definitiv, nu sunt altceva decât un music-trotter care străbate în lung și în lat drumurile muzicii timpului nostru.” ( Liviu Dănceanu)
Ansamblul ARCHAEUS a fost înfiinţat în 1985 cu scopul de a promova cele mai diverse tendinţe şi orientări din muzica contemporană și activează sub egida Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Aproape toți membrii săi fondatori – Anca Vartolomei (violoncel), Rodica Dănceanu (claviaturi), Dorin Gliga (oboi), Ion Nedelciu (clarinet), Şerban Novac (fagot), Alexandru Matei (percuţie), Marius Lăcraru (vioară), Liviu Dănceanu (conducerea muzicală) – se regăsesc și în formula actuală a formației; mai nou, compartimentul percuției a fost preluat de Sorin Rotaru.
,,Archeii” au susţinut peste 400 de concerte în care au interpretat circa 600 de opusuri (multe din ele în premieră) semnate de aproximativ 400 de compozitori români şi străini, în peste 90 de oraşe și ca. 200 de săli de concert din România, din întreaga Europă şi din SUA. Ca niște consecvenți ambasadori ai interpretării și creației contemporane din România ultimelor trei decenii, ARCHAEUS a participat la numeroase festivaluri şi evenimente muzicale internaţionale din Bucureşti, Paris, Viena, Salzburg, Budapesta, Geneva, Huddersfield, Berlin, Bonn, Köln, München, Hanovra, Copenhaga, Moscova, Lisabona, Sofia, Chişinău, Bratislava, Roma, Torino, New York, Cleveland, Washington etc. În paralel, ansamblul a înregistrat mii de minute de muzică pentru Societatea Română de Radiodifuziune şi pentru posturi de radio străine, ca şi 19 discuri (LP, CD), casete video şi audio. ,,Archeii” au realizat coloana sonoră a peste 20 de filme de animaţie, documentare, filme experimentale etc. Repertoriul lor extrem de variat acoperă stiluri şi perioade muzicale diferite, incluzând muzica bizantină şi muzica contemporană. Pentru activitatea sa, ansamblul a fost răsplătit cu Premiul ATM (1987), Premiul Criticii (1991), Premiul Publicaţiei „Actualitatea Muzicală” (1996), Premiul „Scores” (1997), Premiul UCMR pentru promovarea muzicii românești (2006). Din 1998 se desfășoară anual Festivalul international „Archaeus”, cu participarea unor invitații de prestigiu din lumea muzicii contemporane. (Sursa: Muzeul Național ,,George Enescu”)
Romulus-Dan BUSNEA
