Mesaj de Anul Nou

Cu fiecare zi ce trece, se mai scurge din clepsidra un pic din timpul ce ne-a fost dat sa-l traim pe acest pamânt, într-o viata daruita noua de Dumnezeu întru frumusete, bucurie, întelegere, iubire si iertare…

“Viata este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o traim este darul pe care noi il facem lui Dumnezeu”, spunea unul dintre cei mai mari artisti ai lumii, Michelangelo Buonarotti.

Am ajuns iarasi la rascruce de ani, acum la vreme de bilant a unui an ce tocmai se încheie, un an care ne-a supus unor încercari parca tot mai grele, un an în care fortele raului ne-au hartuit parca si mai mult, înclestându-se în jurul nostru ca tentaculele unei caracatite. Traim într-o lume tot mai încremenita în patima si desertaciune, iar omul, care a facut din sine rostul sau ultim încredintându-se puterii si bogatiei lumesti, nu mai este el însusi, nu mai traieste în comuniune cu divinitatea. Situatia în care se gaseste omenirea în momentul de fata, respectiv marea criza prin care trece si care a cuprins toate palierele vietii, de la cel economico-financiar pâna la cel moral-spiritual, devenind o criza globala, nu este altceva decât rezultanta fara tagada a creatiei umane din care lipsesc cele mai importante repere ale existentei sale invocate în Epistola Întâi catre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, despre care am amintit si în mesajul meu de Craciun, si fara de care, nimic nu e, nimic nu suntem…

Era vorba despre Iubire, Nadejde si Credinta…

Si mai grav este faptul ca omul zilelor noastre, nu numai ca nu se mai iubeste pe sine, dar nu îl mai iubeste nici pe Dumnezeu si nici pe aproapele sau, invatatura Sfântului Nicolae Velimirovici fiind una mai mult decât clara, umana: “Daca izvoarele credintei sunt tulburi, si râurile sunt tulburi, pentru ca asa sunt izvoarele si asa sunt râurile vietii multor, ale foarte multor oameni din vremile noastre. Chiar si cei ce s-au spalat îndata dupa nastere, în preacuratul izvor al lui Hristos, au tulburat izvorul de lacrimi al Botezului cu felurite scurgeri murdare si otravitoare din spiteria filosofiei moderne si dintr-un astfel de izvor tulbure a plecat un râu tulbure. Izvor noroios, rau noroios; asa sunt dogmele tulburi ale credintei si dogmele tulburi ale purtarii. Omul a început sa creada mai mult în om decât în Dumnezeu, a început sa se poarte mai mult dupa poruncile oamenilor decât dupa poruncile lui Dumnezeu.

Copilul s-a îndepartat de poala parintelui sau si s-a dus unde a vazut cu ochii- unde daca nu în prapastie? Aceasta s-a întâmplat si înca se mai întâmpla”. Pentru ca, atunci când se pustieste iubirea, atunci dezbinarea, neputinta si nemernicia, împaratesc în lume. Dupa atâtea lucruri necurate întâmplate în vremurile din urma, ne aflam din pacate, într-o directie inversa sensului real al dezvoltarii umane, avem de-a face cu regresul catre o epoca a barbariei care evolueaza spre multa violenta si ura, si în care, tendinta oricarei cunoasteri echivaleaza cu tendinta de a ne substitui lui Dumnezeu, de a-l exclude pe Dumnezeu din vietile noastre, de a afirma pur si simplu, identitatea noastra cu cea a lui Dumnezeu.

,,Este mai usor pentru omul cel muritor sa masoare adâncimile marii si înaltimile cerului înstelat, decât sa masoare adâncul si înaltimea întelepciunii Dumnezeiesti care vine din voia cerului pentru mântuirea omului. De aceea se afla cu mult mai multi fii ai oamenilor care se daruiesc mai degraba celei dintâi decât celei de-a doua lucrari. Mai multi sunt aceia care fac iscodire cu ochii lor decât cu duhul lor. Ceea ce iscodesc ochii pare mai mare, dar, de fapt, ceea ce cerceteaza duhul este nespus mai larg si mai adânc si mai lung. Fiindca Duhul toate le cerceteaza, chiar si adâncurile lui Dumnezeu” (I Corinteni 2:10).

Sa încercam asadar, pâna nu e prea târziu, sa savârsim orice stradanie ce ne sta în putinta pentru a ne ajuta si pentru a-i ajuta pe toti cei ce se gasesc înca în întuneric si suferinta. Dumnezeu ne-a aratat si ne arata în fiecare zi care este Calea, Adevarul si Viata, ne-a dat libertatea de a alege între bine si rau, de a fi noi însine asa cum ne-a îndemnat El…

Sa pasim în Noul An cu încredere, privind spre lumina binecuvântarii Lui Dumnezeu, care ne este mereu alaturi; sa-L iubim si sa ne iubim unii pe altii, inrucat avem cu totii nevoie de mai multa Iubire…
Doar asa vom reusi, caci în final, totul depinde de noi, de purtarea noastra, de gândul si sufletul nostru…

Cu multa iubire, LA MULTI ANI!

Romulus Dan Busnea, în Ajun de An Nou, 31 decembrie, 2012