In municipiul Moinesti va avea loc maine, 8 Martie a.c., deschiderea oficiala a uneia dintre cele mai noi si mai elegante locatii turistice din zona Moldovei, Pensiunea „Royal”, constructie a carei receptie finala a avut loc la finele anului trecut.
Situata intr-o zona linistita a orasului (Str. Libertatii Nr. 44), pensiunea (unitate turistica de patru stele) ii asteapta pe toti cei care doresc sa petreaca momente de neuitat intr-un ambient cald si primitor, un loc cu totul special, plin de rafinament si bun gust, ce ofera prin personalul sau calificat, servicii de cea mai buna calitate.
Aceasta noua structura de primire turistica este rezultanta unui proiect in valoare de aproape 1,5 milioane de lei, initiat si pus in aplicare cu finantare europeana, de catre patronii si administratorii pensiunii, familia Rodica si Constantin Popa, care mai detin si Pensiunea „Montana” din statiunea Slanic-Moldova, unul dintre primele proiecte de dupa 1990 realizat prin accesarea de fonduri europene. Pentru realizarile din ultima perioada, dar si pentru cele din anii anteriori, in cadrul Galei Premiilor Asociatiei Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism din Romania de la inceputul acestui an, care a recompensat activitatea deosebita a unor jurnalisti, fotografi, cadre universitare si manageri in turism, familiei Popa i s-a decernat „Premiul Initiativa familiala in turism” pentru cele 5 proiecte de dezvoltare a turismului derulate in ultimii 15 ani, cu fonduri europene.
Pâna în prezent, moinesteanul Constantin Popa (care luna trecuta a implinit 64 de ani) a reusit sa acceseze nu mai putin de zece proiecte cu finantare europeana, dintre care cinci implementate, trei în desfasurare si doua în evaluare, urmând – dupa cum spunea într-un interviu, sa predea în viitorul apropiat stafeta copiilor sai, care printre altele, s-au specializat si în domeniul turismului.
Dupa ce timp de zece ani a condus mai multe unitati din domeniul agriculturii si alimentatiei publice, începând cu 1990, se lanseaza cu succes si în domeniul turismului montan, reusind marea performanta de a fi investitorul din judetul Bacau cu cele mai multe proiecte finantate din bani europeni, printre acestea figurând trei proiecte Phare si unul Sapard, ultimul fiind axat pe segmentul de turism montan.
Constantin Popa este totodata si primul doctor în agroturism al Universitatii de Stiinte Agricole si Medecina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi. Teza sa de doctorat intitulata „Studii privind dezvoltarea agroturismului si a managementului acestuia în zona montana a judetului Bacau” a aparut în volum, urmat la scurt timp de un altul, „Itinerarii turistice montane” aflat acum la cea de a doua editie. In anul 2007, dr. ing. Constantin Popa a primit si titlul de cercetator stiintific gradul III, dupa ce a trecut prin fata unei comisii de examinare formata din personalitati ale vietii stiintifice si academice din Bucuresti. Pe langa cele mai sus mentionate, Constantin Popa administreaza si punctul de lucru al Asociatiei Centrul Regional de Resurse în Turism (ACRRT) de la Slanic-Moldova (Pensiunea „Montana”) fiind si vicepresedinte al Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural – Filiala Bacau.
Pensiunea „Royal” dispune de sase camere duble (dotate cu clima, aparate Tv, telefon si minibar, mobilierul fiind realizat din lemn masiv sculptat si pictat manual), un restaurant si un foisor pentru gratar, sala de conferinte, spatii de loisir cu aranjamente florale ce intregesc decorul de vis, parcare, alte facilitati.
Si un lucru inedit: unitatea este amplasata chiar in curtea fostei case in care a locuit pentru o perioada de timp, primul sef de stat din perioada comunista, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Romulus Dan Busnea